Stiri

Tanczos Barna: Calitatea aerului nu poate fi îmbunătățită de Ministerul Mediului, ci de comportamentul nostru, de modul în care trăim

4
min
24/12/2020

Ministrul propus la Ministerul Mediului, Tanczos Barna, a făcut primele declarații în această calitate.

Administrativ vorbind, avem obligația de a crește numărul stațiilor de măsurare și monitorizare (a calității aerului n.r.) și aici agențiile din subordinea ministerului trebuie să fie mult mai eficiente, să realizăm acel obiectiv și nu mai avem puneri în întârziere și să nu avem riscuri de infringement. Calitatea aerului nu poate fi însă îmbunătățită de Ministerul Mediului, ci de viața noastră, care trebuie să se schimbe, de atitudinea noastră, de comportamentul nostru, de modul în care trăim. Trebuie să construim piste de biciclete, să folosim mai mult mijloace alternative prin care ajungem din punctul A în punctul B și să reducem această presiune pe care o generăm tot noi asupra aerului, asupra mediului înconjurător”, a explicat Tanczos Barna la finalul audierilor în comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

În ceea ce privește depozitele de deșeuri, el a subliniat că singura soluție pentru a depăși această criză este susținerea economiei circulare, să se facă reciclare astfel încât să nu se mai pună presiune pe depozitele de deșeuri.

Legat de procedurile de infringement declanșate pe partea de mediu, ministrul propus a afirmat că există mai multe metode de rezolvare, precum o comunicare mai bună cu Comisia Europeană, prin măsuri administrative sau prin schimbarea mentalității.

Nu există domeniu unde astăzi România să nu se confrunte cu acest pericol de infringement. Unele pot fi rezolvate printr-o comunicare mai bună cu Comisia Europeană, pentru că sunt chiar pe chestiuni simple relativ, de comunicare. Altele sunt chestiuni administrative, cum este de exemplu creșterea numărului de stații de măsurare și de monitorizare. Celelalte pot fi rezolvate doar prin intervenția promptă a statului. Unde depozitele nu sunt închise și nu găsim soluții la nivel local, la nivelul societăților care sunt proprietare pe aceste depozite, trebuie să intervină statul. Iar unele infringementuri doar prin schimbarea atitudinii și mentalității și prin reducerea cantității de deșeuri ce sunt generate de viața noastră de zi cu zi”, a punctat Tanczos Barna.

Ministrul propus pentru Mediu, Ape şi Păduri, Tanczos Barna, a primit avizul comisiilor reunite de mediu din Parlament, cu 22 de voturi pentru.