Stiri

Studiu. Lumina artificială trebuie tratată ca orice formă de poluare

4
min
4/11/2020

O analiză a 126 de studii arată efectele negative ale luminii artificiale asupra vietăților.

Biologii de la Universitatea Exeter atrag atenția că lumina artificială de pe Pământ crește în suprafață și intensitate cu 2% pe an, creând probleme care pot fi comparate cu schimbările climatice. Oamenii de știință spun că trebuie tratată ca celelalte forme de poluare pentru că impactul ei asupra lumii naturale este atât de mare încât duce la perturbări sistemice.

Nivelurile de hormoni, ciclurile de reproducere, tiparele de activitate și vulnerabilitatea față de prădători sunt afectate la o gamă largă de specii, scriu ei într-o lucrare publicată în revista Nature Ecology and Evolution. De la polenizarea redusă de către insecte și copaci înmuguriți mai devreme în primăvară, până la păsările marine care zboară în faruri și broaște țestoase marine care rătăcesc în mod eronat spre insule, până la hoteluri luminoase în căutarea soarelui, analiza lor reunește 126 de lucrări anterioare pentru a evalua amploarea impactului.

La toate speciile de animale examinate, au descoperit niveluri reduse de melatonină - un hormon care reglează ciclurile de somn - ca urmare a luminii artificiale pe timp de noapte. Modelele comportamentale au fost, de asemenea, perturbate atât la creaturile nocturne, cât și la cele diurne. Rozătoarele, care se hrănesc mai ales noaptea, erau active pentru o perioadă mai scurtă, în timp ce păsările au început să cânte și să caute viermi mai devreme în timpul zilei.

Rezultatele nu au fost doar negative. Oamenii de știință au spus că anumite specii din anumite locații au beneficiat de pe urma luminii nocturne: unele plante au crescut mai repede și unele tipuri de lilieci au prosperat. Dar au spus că efectul general a fost perturbator, în special pentru insectele atrase de becuri sau de farurile mașinilor în mișcare.

Imaginile din satelit ale Pământului pe timp de noapte arată cât de repede se extinde problema geografic. În plus, luminile devin tot mai intense, pe măsură ce becurile sunt înlocuite de LED-uri albe, care au un spectru mai larg, cum are și soarele.

În acest moment, avem atitudinea că iluminatul este ceva pe îl avem pur și simplu și la care nu ne gândim prea mult. Dar trebuie să îl utilizăm numai atunci când și cât avem nevoie de el”, a spus Kevin Gaston, autorul studiului. „Este un alt poluant.”

Oprirea curentului pentru salvarea unei specii

O mică localitate din Noua Zeelandă va întrerupe iluminatul public în săptămânile care urmează în încercarea de a proteja o specie de petrel (Procellaria westlandica), o pasăre de mare în pericol de dispariție.

Agenția de transport din Noua Zeelandă, Waka Kotahi, a anunțat miercuri că va stinge luminile stradale pe o porțiune de 3,4 kilometri de pe autostrada care trece prin localitatea Punakaiki, situată pe coasta vestică a Insulei de Sud. Singurul loc de unde păsările îşi pot procura hrana este o fâșie de pădure din regiunea de coastă situată la poalele lanțului muntos Paparoa, în vecinătatea Punakaiki.