Stiri

Studiu: Alternativele la uleiul de palmier ar putea fi chiar mai rele pentru mediu

3
min
18/12/2020

Uleiul de rapiță și cel de soia necesită mai mult teren, deci mai multe suprafețe despădurite.

Un nou studiu arată că, deși uleiul de palmier este asociat cu despăduririle și pierderea biodiversității, înlocuirea acestuia cu alte alternative de ulei vegetal ar putea fi chiar mai devastatoare pentru mediu.

Uleiul de palmier este cel mai utilizat ulei la nivel mondial. Producția s-a triplat între 1995 și 2015, iar Malaezia și Indonezia – unde sunt 90% din aceste culturi, au suferit pierderi importante de păduri tropicale bogate în biodiversitate.

Potrivit noului studiu, publicat în revista Nature Plants, plantațiile noi de palmieri de pe insula Borneo, din Malaezia, au fost responsabile pentru 50% din defrișările dintre anii 1972 și 2015. Indonezia a pierdut 26,8 milioane de hectare de păduri între 2001 și 2019.

Astfel de despăduriri masive au făcut activiștii să boicoteze producția de ulei de palmier. Însă potrivit acestui studiu, cererea în creștere la nivel global, despre care oamenii de știință spun că va fi cu 46% mai mare până în 2050, ar putea rezulta în optarea pentru alte variante, cum ar fi uleiul de rapiță sau de soia. Însă acestea au nevoie chiar și de mai mult teren.

Autorii au estimat că pentru a îndeplini cererea pieței, producția de ulei de palmier ar avea nevoie de 36 de milioane de hectare de teren în plus, iar cea de soia, care este al doilea cel mai popular ulei, ar avea nevoie de 204 milioane de hectare.

Știm multe despre uleiul de palmier, despre impactul pe care îl are asupra biodiversității, mediului și societății, însă știm prea puține despre alte tipuri de culturi. Trebuie să realizăm că dacă spunem «nu» uleiului de palmier trebuie să spunem «da» către altceva”, a declarat Erik Meijaard, autorul studiului, de la Universitatea Queensland, Australia.

Un prim pas ar fi o informare mai bună, spune acesta. În acest sens ar ajuta o hartă globală unde să fie afișate culturile de rapiță, soia și floarea-soarelui. Asta ar ajuta la determinarea suprafețelor de teren folosite și a ecosistemului natural asupra căruia au impact culturile, a mai spus el.