Stiri

Și Agenţia Domeniilor Statului începe să se implice în producerea de energie fotovoltaică. Primul proiect, la Dăbuleni

4
min
24/2/2023

Hidroelectrica are, de asemenea, un proiect fotovoltaic la Dăbuleni.

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) speră ca cel târziu în primăvara anului viitor să înceapă practic lucrările în teren pentru realizarea parcului fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul general al instituţiei, George Sava.

Proces de cartografiere

El a mai spus că doreşte ca ADS să devină autoritate publică de interes naţional şi că pentru realizarea proiectului din Oltenia, unul din cele mai importante proiecte verzi din Europa, instituţia va pune la dispoziţie teren neproductiv, investiţia urmând să fie finanţată din fonduri europene.

"Sunt deja două acte normative care au fost aprobate, inclusiv în CSAT s-au stabilit aceste priorităţi. Urmează ca în două săptămâni să iasă şi ultimul act normativ în aşa fel încât să intre în linie dreaptă din punctul de vedere al normelor legale. Până la execuţie mai e ceva timp. Proiectul are ca termen final 2026. Asta înseamnă ca undeva în toamnă, cel târziu în primăvara anului viitor va începe munca în teren", a menţionat directorul general al ADS.

Sava a amintit că instituţia a început un proces pentru cartografierea terenurilor deţinute, în condiţiile în care în momentul de faţă doar circa 80.000 de hectare dintr-un total de circa 320.000 de hectare au cărţi funciare.

Nevoia de teren, foarte mare

"Vrem să facem cărţi funciare pentru toate terenurile, proprietatea publică a statului şi apoi proprietatea privată a statului, în contextul în care proprietatea privată este într-o continuă dinamică din punctul de vedere al fondului funciar. Ne axăm în principal pe proprietatea publică, urmând ca toate terenurile să aibă carte funciară", a mai spus George Sava.

Directorul general al ADS a afirmat că instituţia pe care o conduce realizează în momentul de faţă un proiect cu fonduri europene care va avea ca rezultat o hartă digitală interactivă a terenurilor neproductive din România şi a amintit că în prima zi de luni din fiecare lună, pe site-ul instituţiei, sunt făcute publice terenurile libere deţinute de ADS.

Mai poți citi: VIDEO EXCLUSIV România va fi măturată de tornade și furtuni puternice

"Nevoia de teren şi intenţia de a se concesiona terenuri a devenit foarte mare atunci când am ieşit şi am arătat clar ce avem", a afirmat directorul general al ADS, George Sava.

Foto: Facebook/Agenția Domeniilor Statului