Stiri

Romsilva scoate la vânzare peste 30.000 de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă

4
min
25/11/2022

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri.

Peste 30.000 de pomi de Crăciun sunt oferiţi spre vânzare de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin unităţile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, indormează News.ro.

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri, cei cu înălţimi de peste 3 metri fiind consideraţi comenzi speciale.

Romsilva scoate la vânzare peste 30.000 de pomi de Crăciun

Din cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă, precizează instituţia.

Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri, cei cu înălţimi de peste 3 metri fiind consideraţi comenzi speciale.

Acestea sunt preţurile practicate pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduţi de unităţile din subordinea Romsilva în pieţe sau alte locuri amenajate, la aceste preţuri se adaugă şi costurile de transport, manipulare şi depozitare.

Sursa foto: PxHere