Stiri

Rezervația de interes național Poiana cu Narcise nu mai are narcise

3
min
8/6/2020

Acum 20 de ani, Poiana cu Narcise din Gurghiu a fost instituită prin lege ca Rezervație de interes național.

Cu o suprafață de 3 hectare, aceasta este formată din două tipuri de fâneață mezo-higrofilă. Terenul are mai multe specii protejate alături de narcisă (Narcissus stellaris) cum ar fi piciorul cocoșului (Ranunculus repens), bulbucul (Trollius europaeus), floarea-cucului (Lychnisflos-cuculi), stupitu cucului (Cardamine pratensis), pipirig (Juncus efussus) și multe altele. Astăzi, cele 3 hectare înflorite au dispărut. Mai precis, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul teritorial Mureș (ANANP ST Mureș) a identificat doar câteva exemplare înflorite de narcise și foarte puține exemplare fără flori. Aceasta a arătat că în urma observațiilor de teren, absența narciselor este cauzată de secetă, de degradarea covorului vegetal din cauza supra pășunării și agravată și de perioadele mai reci din primăvară. Această zonă era propice pentru narcise, cărora le priește un mediu umed.  

Cele mai importante soluții pentru ca rezervația să își recapete statutul de odinioară ar fi irigațiile și controlul mult mai strict al pășunării în zonă.

Lipsa narciselor a mai fost semnalată în presă și studii și în urmă cu câțiva ani. “Terenurile din cadrul rezervaţiei au destinaţie agricolă cu folosinţa de bază păşune, nefiind delimitat prin garduri faţă de terenurile limitrofe, presiunea păşunatului este ridicată, iar din cauza acestui fapt, covorul vegetal este puternic degradat. La terenurile din jur care sunt şi mai afectate se poate constata demararea unor fenomene de degradare a solului prin eroziune de suprafaţă", au transmis reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate - Serviciul Teritorial Mureş.