Stiri

Raport Ecopolis: Calitatea aerului în București în 2021-2022

10
min
19/9/2022

Bucureștiul înregistrează în 2021 depășiri ale nivelurilor legale de oxizi de azot la ambele stații de trafic care monitorizează acest poluant.

În anul 2021, cele opt stații de monitorizare din Rețeaua Națională montate în București cumulează un număr de 348 de zile de nefuncționare pentru poluarea cu PM10. La școlile din București se înregistrează depășiri frecvente ale nivelurilor de particule în suspensie PM10 și PM2,5. 

Conform Agenției Europene de Mediu 29.000 de români mor anual prematur din cauza calității proaste a aerului, iar un studiu publicat de CEE Delft plasează Bucureștiul pe primul loc când vine vorba de costuri sociale asociate poluării, respectiv 3004 euro/cap de locuitor, pe an. Atât plătim pentru poluare.  

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis lansează rezultatele raportului de analiză privind calitatea aerului în București în 2021 și 2022. Raportul conține date din Rețeaua Națională de Monitorizare a calității aerului și din platforma aerlive.ro.

Principalele concluzii ale Raportului sunt:

1.  Toți cei 27 de senzori de monitorizare din platforma AerLive.ro aflați în vecinătatea școlilor din București înregistrează depășiri ale valorii limită pentru PM10. Pentru poluarea cu PM2,5 înregistrăm medii zilnice de până la 150 ug/m3 la Scoala G. Călinescu, de șase ori mai mari decât valoare limită maximă pentru media anuală de (25 ug/m3). În ceea ce privește numărul de depășiri, acestea se regăsesc într-un număr foarte mare la majoritatea stațiilor; în evidență ies Calea Giulesti (Școala generală nr. 163) și Scoala G. Călinescu, cu 69 respectiv 58 de depășiri ale valorii limită PM2,5 (25 ug/m3).

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

2.  În perioada octombrie-decembrie 2021, senzorii aerlive.ro au valorile concentrațiilor medii zilnice de PM2.5 de până la 5 ori mai mari față de valoarea limită (anuală de 25 ug/m3). Numărul depășirilor valorii limită este unul foarte mare, pornind de la 5 în cazul stației Gura Caliței până la 64 de depășiri ale valorii limită în cazul stației Scoala G. Călinescu.

Având în vedere valorile medii și maxime pe finalul de an, precum și depășirile într-un număr foarte mare, populația este expusă pe o perioadă îndelungată la concentrații mult peste limita normală.

3.  Pentru 2022, majoritatea stațiilor aerlive.ro, în primele patru luni ale anului, au valori ridicate, majoritar peste limită, urmând ca din luna mai 2022, nivelul concentrațiilor sa fie unul mai scăzut, odată cu începerea anotimpului cald; Numărul mediu de depășiri ale valorii limită pentru stațiile din rețeaua aerlive.ro ar fi de aproximativ 38 de depășiri, ceea ce ne indică faptul că poluarea cu PM2.5 e pe scară largă în București.

4.  Conform stațiilor de monitorizare ANPM, poluarea cu dioxid de azot (NO2) depășește limita legală pentru anul 2021.  Se înregistrează depășiri ale limitei legale de 40 ug/m3 (valoare medie anuală) la cele două stații de trafic din București: B3 - Mihai Bravu și B6 - Universitate, care au înregistrat depășiri ale mediei anuale admise cu valori de 44,81 ug/m3, respectiv 49,39 ug/m3. 

5.  Funcționarea rețelei naționale de monitorizare a calității aerului al Agenției Naționale de Protecția Mediului (ANPM) este în continuare deficitară. Stația cu cel mai mare număr de zile de nefuncționare/ fără date este B6 - Universitate cu 82 de zile de nefuncționare.  În același timp, Ministerul Mediului, prin ANPM, raportează că nu mai există depășiri ale limitelor legale pentru poluarea cu PM10. 

Avem de-a face, așa cum datele ne indică de ani de zile, de valori foarte mari ale poluanților atmosferici, în special PM-urile și oxizii de azot. Noutatea monitorizărilor o constituie acum datele privind poluarea din jurul școlilor, pe care am reușit s-o determinăm datorită a 27 de senzori de PM-uri. Înțelegem în sfârșit, că cei mai vulnerabili dintre cetățenii capitalei, adică copiii, respiră aer poluat la școală și că măcar în privința asta trebuie să acționăm. Este foarte grav și dureros când înțelegem că inacțiunea noastră afectează mii de copii. Sau așa ar trebui să fie, arată Oana Neneciu, Director Executiv Ecopolis.


AerLive.ro este o platformă independentă de măsurare a calității aerului din București și Ilfov, inițiată de Ecopolis, care însumează în momentul de față 40 de puncte de monitorizare. Senzorii utilizați în cadrul platformei sunt PurpleAir și Nubo- furnizați de partrenerul platformei, Claritech, iar monitorizarea școlilor se face în parteneriat cu Asociația Română pentru Smart City și CityAir. 

Sursa foto: Vlad Bâscă