Stiri

Raport Crucea Roșie: schimbările climatice sunt o amenințare mai mare decât pandemia de Covid

4
min
3/12/2020

Pe durata pandemiei, 50 de milioane de oameni au fost afectați de dezastre asociate schimbărilor climatice.

Pandemia COVID-19 a arătat cât de vulnerabilă este lumea la o catastrofă cu adevărat globală. Dar o altă catastrofă mai mare se desfășoară de mai multe decenii și umanitatea rămâne cu mult în urmă în eforturile de abordare a acesteia, întrucât comunitățile și țările trebuie încă să se adapteze la realitățile sale", arată raportul Crucii Roșii. „Efectele încălzirii globale ucid deja oameni și devastează viețile și mijloacele de trai în fiecare an și se vor înrăutăți în lipsa unor acțiuni imediate și hotărâte.”

Raportul continuă să afirme că evenimentele meteorologice extreme și legate de climă au dus la decesul a peste 410.000 de oameni la nivel mondial în ultimul deceniu. Valurile de căldură au fost cele mai letale, furtunile fiind a doua cauză principală raportată.

Este o criză foarte, foarte gravă cu care se confruntă lumea în prezent. Schimbările climatice vor avea un impact mai semnificativ pe termen mediu și lung asupra vieții umane și a Pământului”, a declarat Secretarul general al Federației Internaționale a Crucii Roșii, Jagan Chapagain.

Crucea Roșie recomandă ca finanțările pentru reducerea efectelor și adaptarea la schimbările climatice să fie încorporate în pachete de stimulare COVID-19. De asemenea, solicită guvernelor să dezvolte infrastructuri care să poată rezista unor dezastre naturale din ce în ce mai puternice și creșterii nivelului mării.

„Pachetele masive de stimulare care se dezvoltă în întreaga lume ca răspuns la COVID-19 sunt o oportunitate de a reconstrui mai bine - nu numai pentru o recuperare ecologică, ci și una adaptativă, folosind fonduri pentru a investi în a face comunitățile mai sigure și mai rezistente”, mai arată raportul.

Din sinteza ultimelor luni reiese că lumea a fost lovită de mai mult de 100 de dezastre cauzate de schimbările din clima Terrei. 50 de milioane de oameni au fost afectați.

Crucea Roșie estimează că ar fi nevoie de 50 de miliarde de dolari anual în deceniul următor pentru a ajuta 50 de țări subdezvoltate să se adapteze noilor schimbări climatice.

Estimarea este eclipsată de efortul țărilor lumii la efectele crizei COVID-19, care în momentul de față depășește 10 trilioane de dolari. În același document a mai fost atrasă atenția asupra faptului că majoritatea fondurilor adresate schimbărilor climatice nu s-au dus către țările cu un grad scăzut de dezvoltare, care sunt supuse unui risc mai mare.