Solutii

Raport Bankwatch România: Sărăcia energetică poate fi combătută cu energie regenerabilă

10
min
10/5/2022

Consumatorii vulnerabili trebuie să fie susținuți prin programe guvernamentale dedicate producției de energie locală și renovării clădirilor.

Analiza „Producția descentralizată a energiei, o soluție pentru sărăcia energetică”, realizat de Asociația Bankwatch România, arată că programele de acest tip au fost practic inexistente până acum, iar pentru combaterea creșterii prețurilor la energie în rândul consumatorilor vulnerabili este nevoie de soluții pe termen lung ca energia regenerabilă și eficiența energetică.  

Raportul subliniază că sărăcia energetică poate fi combătută prin programe dedicate cu subvenții de 100% pentru instalarea de panouri fotovoltaice, termo-solare sau pompe de căldură.

Aceste tehnologii îi pot transforma pe consumatorii vulnerabili în prosumatori și ar avea un aport semnificativ la reducerea prețului facturilor. În plus, odată cu eficientizarea energetică a locuințelor și a electronicelor utilizate, consumatorii vulnerabili vor beneficia de o reducere a consumului de energie, o creștere a confortului și a calității vieții. 

Citește și: Comisia Europeană cere României penalități de peste 33.000 €/zi pentru că nu a închis gropile ilegale de gunoi

Creșterea prețurilor la energie vine cu o amplificare a problemelor sociale și adâncirea datoriilor celor mai vulnerabili. Este important ca, pe lângă măsurile de compensare a facturilor, autoritățile să se uite și la soluții pe termen lung pentru scoaterea din categoria –consumator vulnerabil- a cât mai multe persoane.

Energia regenerabilă și mai ales, pompele de căldură, sunt un potențial neexploatat în România de care ar putea beneficia persoanele defavorizate”, a declarat Laura Nazare, coordonatoarea campaniei tranziție energetică la Bankwatch România.

Conform analizei asociației, programele guvernamentale lansate până acum nu au vizat în mod direct consumatorul vulnerabil, iar multe dintre ele au eșuat sau nu au avut continuitate.

Majoritatea măsurilor de susținere sunt cele de ajutor financiar, care presupun subvenționarea prețurilor combustibililor deja utilizați, în cea mai mare parte lemn, gaze, cărbune.

Citește și: ANALIZA KEYSFIN Cifra de afaceri a firmelor de reciclare din România ar putea ajunge la 13 miliarde de lei

Aceste tipuri de programe nu rezolvă problema de la rădăcină, ci doar efectele ei. De altfel, programele dedicate consumatorilor vulnerabili identifică numere diferite de beneficiari, între 1,5 milioane de 500 de mii, nefiind clar numărul real al românilor afectați de acest fenomen. 

Singurul program care adresează producerea locală de energie este cel al Ministerului Mediului, care a finanțat în 2019 aproximativ 800 de gospodării izolate în vederea instalării de panouri fotovoltaice.

Programul nu a avut însă și alte ediții. Acesta este succesorul unor programe asemănătoare inițiate în 2007 și 2012 care au eșuat. La acea vreme, programele identificau 98.000 de gospodării neconectate la rețeaua electrică.

Comparativ, programul Lumină pentru România, demarat în 2013 de un ONG, a ajuns la peste 1000 de beneficiari. Până acum nu au existat măsuri specifice pentru creșterea eficienței energetice dedicate persoanelor vulnerabile.

În acest context, Bankwatch România recomandă mai multe măsuri pentru sporirea gradului de electrificare și reducerea sărăciei energetice:

●      Consolidarea bazelor de date existente privind consumatorii vulnerabili și populația afectată de sărăcie energetică

●      Reformarea cadrului legislativ care să valorifice potențialul comunităților energetice și să conducă la dezvoltarea sectorului prosumatorilor în rândul consumatorilor vulnerabili

●      Introducerea în cadrul Programelor Operaționale a priorităților investiționale adresate consumatorilor vulnerabili

●      Reconfigurarea programelor existente finanțate din Fondul pentru Mediu sau elaborarea de noi inițiative pentru instalarea tehnologiilor regenerabile în gospodăriile care nu își pot asigura nevoile energetice minimale

●      Crearea programelor pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale destinate în mod specific cetățenilor care se confruntă cu sărăcie energetică

●      Creșterea capacității administrațiilor locale de atragere a fondurilor necesare pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor și pentru implementarea de alternative verzi pentru producerea de energie adresate consumatorilor vulnerabili. 

Raportul complet poate fi descărcat de aici

Bankwatch România este o asociație înființată în 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Domeniul principal de activitate al asociației este reducerea poluării în sectorul energetic, cu accent pe reducerea utilizării combustibililor fosili.

Sursa foto: Piqsels