Stiri

Pui de iguane roz, o specie periclitată, au fost văzuţi pentru prima dată în arhipelagul Galapagos

6
min
23/12/2022

Iguanele, care pot atinge 47 de centimetri în lungime, au fost descoperite pentru prima dată de administratorii parcului naţional în 1986.

Oamenii de ştiinţă au găsit pui de iguane roz în Galapagos, o specie de reptilă în pericol de dispariţie, nativă dintr-o singură insulă din arhipelagul ecuadorian, pentru prima dată de la descoperirea speciei cu mai multe decenii în urmă, potrivit Reuters.

Native doar pe versanţii Wolf Volcano din Isabela Island, una dintre Insulele Galapagos, iguanele sunt considerate în pericol critic de dispariţie şi au mai rămas doar câteva sute de exemplare, potrivit estimărilor.

„Această descoperire marchează un pas semnificativ înainte, care ne permite să identificăm un parcurs comun în următoarea perioadă pentru a salva iguanele roz'', a precizat marţi directorul Parcului Naţional Galapagos, Danny Rueda.

Rozătoarele amenință iguanele

Iguanele, care pot atinge 47 de centimetri în lungime, au fost descoperite pentru prima dată de administratorii parcului naţional în 1986. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au avut nevoie de două decenii pentru a recunoaşte iguanele roz ca fiind o specie separată de celelalte de pe insulă.

Populaţia lor este ameninţată de speciile introduse în insulă, în special rozătoare, a precizat parcul naţional.

''Ştiind toate aspectele care le fac existenţa vulnerabilă ne va permite să implementăm acţiuni oportune, în special împotriva speciilor invazive şi să evităm astfel întreruperea ciclurilor naturale ale acestui fragil ecosistem'', a spus Rueda.

Insulele Galapagos, care adăposteşte un ecosistem unic, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru teoria evoluţiei formulată de omul de ştiinţă britanic Charles Darwin. Aici trăiesc specii care nu se găsesc în alte părţi, inclusiv ţestoase gigantice, cormorani nezburători şi mai multe specii de iguana, printre care şi iguana roz.

Wolf Volcano este unul dintre cele mai izolate puncte monitorizate de parcul naţional, care a instalat o staţie de cercetare şi monitorizare la baza acestuia.

Sursa foto: Hippopx