Stiri

Prințul Charles le cere business-urilor să pună pe primul plan mediul și oamenii

4
min
12/1/2021

Acesta lansează un document cu 100 de acțiuni pe care le pot face afacerile în acest sens.

Prințul Charles lansează o nouă carte a durabilității, susținută de unele companii majore globale, ocazie cu care se adresează firmelor și le spune că trebuie să pună Planeta și oamenii pe primul loc.

Noua „Terra Carta” - evocând vechea Magna Carta din Anglia, care definea drepturile cetățenilor în urmă cu opt secole - cuprinde aproape 100 de acțiuni pe care companiile semnatare trebuie să le întreprindă pentru un viitor durabil.

Fac un apel urgent liderilor, din toate sectoarele și din întreaga lume, să sprijine Terra Carta, pentru a aduce prosperitatea în armonie cu natura, oamenii și planeta în următorul deceniu”, potrivit discursului prințului Charles. „Nu pot decât să îi încurajez, în special pe cei din industrie și finanțe, să ofere un leadership practic acestui proiect comun, întrucât numai ei sunt capabili să mobilizeze inovația, amploarea și resursele necesare pentru a transforma economia noastră globală.”

Moștenitorul tronului britanic, în vârstă de 72 de ani, a susținut cauzele de mediu timp de decenii și a avertizat că încălzirea globală și schimbările climatice sunt cele mai mari amenințări la adresa umanității, potrivit Reuters.

Printre companiile care susțin Terra Carta se numără Bank of America, AstraZeneca, HSBC și BP. În cadrul Green Horizon Summit, care a avut loc în luna noiembrie, Prințul Charles transmitea același mesaj.

"Trebuie să începem să contabilizăm capitalul natural din bilanțurile companiilor. Fără acest lucru, firmele nu vor putea pur şi simplu să evalueze valoarea reală a activelor lor de bază, nici să afle cât de vătămătoare ar putea fi operațiunile lor asupra mediului natural", a precizat acesta.

Atunci a evidențiat 10 acțiuni imediate care ar putea avea un impact important, de la mobilizarea investițiilor în infrastructuri sustenabile și până la creșterea tehnologiilor de captare și depozitare a carbonului, pentru „a ne cumpăra nouă înșine un timp prețios” pe măsură ce omenirea se orientează spre o economie globală cu zero emisii poluante.