Stiri

Primăria Iaşi afirmă că trimestrul II a fost primul din 2017 în care nu s-au mai depăşit indicatorii privind poluarea

6
min
16/8/2022

Nivelul poluării atmosferice în municipiul Iaşi a scăzut în ultimii cinci ani, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei.

Primăria Iaşi susţine că nivelul poluării a scăzut în municipiu, iar trimestrul doi din acest an a fost primul din 2017 încoace în care nu s-a înregistrat nicio depăşire a indicatorului care arată prezenţa particulelor în atmosferă.

Astfel, potrivit ultimelor date furnizate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, în trimestrul al doilea din anul 2022 nu a fost înregistrată nicio depăşire a indicatorului PM10. 

Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei

”Este pentru prima dată în ultimii cinci ani de zile când am avut un trimestru fără nicio depăşire a indicatorilor privind poluarea cu PM 10. Acest lucru se datorează unei munci continue pe care au făcut-o colegii noştri de la Servicii Publice SA, Salubris SA şi Citadin SA pentru a diminua nivelul de praf în atmosferă, în condiţiile în care indicatorii de trafic au fost mereu în creştere", a afirmat primarul Iaşiului Mihai Chirica. 

Citește și: Pentru cele peste 15.000 de PET-uri și doze de aluminiu colectate de participanții la Electric Castle, Lidl România donează 200.000 de lei pentru renovarea castelului Bánffy din Bonțida

În municipiul Iaşi, calitatea aerului este supravegheată prin intermediul a două mari staţii, una de monitorizare a traficului şi cealaltă de monitorizare a traficului urban, toţi parametrii fiind verificaţi în timp real. 

Şefii primăriei ieşene au precizat că, dacă în 2018 cele două staţii au înregistrat 165 de depăşiri ale valorilor indicatorului PM 10, în 2022 au fost înregistrate în total doar 30 de depăşiri.  

Măsurătorile determinate în timp real în aceste staţii sunt validate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi.

Sursa foto: Wikipedia