Stiri

Premieră. Un hoț de lemne din Bacău a fost trimis înapoi în pădure să descarce buștenii luați ilegal

3
min
17/2/2021

Agentul economic din localitatea Ghimeș, pe Valea Trotușului, a fost prins de angajații Ocolului Silvic în urma informațiilor încărcate în aplicația SUMAL 2.0.

Jurnalistul Andrei Ciurcanu a relatat cum un agent economic din localitatea Ghimeș, Bacău, care ar fi trebuit să încarce 26 de metri cubi de bușteni, și-a umplut camionul, de fapt, cu 32 de metri cubi. A făcut fotografii și a completat informațiile solicitate de SUMAL 2.0, a primit un cod unic și s-a dus la depozit.

Avizul, alăturat fotografiilor și cantității declarate, a ridicat suspiciuni angajaților de la ocol, care și-au dat seama că ceva este în neregulă. Așa că s-au dus imediat la agentul economic la gater, exact când acesta intrase cu camionul în curte”, povestește jurnalistul.

Deși bărbatul susținea că a încărcat exact 26 de metri cubi de bușteni, atunci când această cantitate a fost descărcată, în camion mai rămăseseră aproximativ 15 bușteni.

Și uite-așa, pentru prima dată în istoria hoților de lemn din Ghimeș și de pe Valea Trotușului, hoțul s-a întors la pădure cu lemnul încărcat în plus, ca să-l descarce înapoi în rampa primară, pentru că cei de la Ocol au fost “băieți” și nu au chemat poliția. Au vrut să-l învețe cu binișorul pe agent că nu mai merge ca-n trecut! Rămâne de văzut dacă merge numai cu vorba bună”, a comentat Ciurcanu.

Acesta a atras atenția asupra cantității de lemne care ar fi furate zilnic, timp de un an, prin această metodă.

Imaginați-vă acum ce înseamnă 6 mc de lemn de buștean nedeclarați la nivel național, unde sunt mii de agenți comerciali care exploatează și transportă bușteni de la pădure și sunt emise în medie peste 8000 de avize zilnic. Dacă doar 200 dintre avize (adică 2,5%) transportă 6 mc fără să-i declare, de cel puțin două ori pe săptămână, asta înseamnă peste 100.000 de metri cubi de lemn nedeclarat și nefiscalizat pe an. Ca imagine de ansamblu, anul trecut Poliția a indisponibilizat puțin peste 80.000 de mc. În toată țara!”, a mai scris el.

Povestea arată pe de o parte de ce este nevoie de un sistem de trasabilitate, dar pe de altă parte arată și slăbiciunile SUMAL 2.0, pe lângă multele sincope, a mai arătat jurnalistul.

A fost nevoie de un factor uman ca să identifice că volumul încărcat și fotografiat nu se “pupă” cu volumul din aviz. Sistemul este însă perfectibil și cred că dacă se vrea, în viitor se va putea include în Sumal 2.0 o aplicație care estimează volumul lemnului în funcție de numărul de bușteni încărcați și fotografiați. Aplicații deja există și dacă alții o fac, nu văd de ce nu s-ar putea și la noi”, a mai spus Ciurcanu.