Per total, rezultatul COP26 a fost un concert de promisiuni într-o cheie relativ plină de speranță, în ciuda faptului că unele țări au lovit o notă discordantă sau au ratat ritmul. Cu toate acestea, o cvasi-tăcere incomodă cade după aplauze, când se pune inevitabila întrebarea „cum vor fi implementate toate acestea?”.
Conceptul de o „noua normalitate” a devenit omniprezent într-o lume încă zguduite de Covid-19. Cu toate că a încercat să străpungă prin noua normalitate a carantinelor și restricțiilor, adunarea COP26 a 25,000 de persoane în Glasgow a devenit cea mai nouă contribuție la „noua normalitate”. Un sumar al negocierilor ar fi: angajamente îndrăznețe care inspiră speranță, dar a căror planuri de implementare insuflă nesinceritate și provoacă îndoieli.
Conferință Părților (COP), emblematica întâlnirea anuală a părților Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, a fost un rollercoaster emoțional încă de la Acordul de la Paris din 2015. Așteptările de la COP26 au fost mari de la început – după o COP25 încâlcită, COP26 au luat loc în contextul unor rapoarte alarmante și urgente privind criza climatică și a fost primul test al mecanismului de ambiție „clichet” de la Paris prin care guvernele promit reduceri de emisii prin prezentarea de noi contribuții naționale determinate (NDC) înainte de conferință.
Toate acestea au fost dublate de o presiune remarcabilă din partea societății civile pentru a întreprinde acțiuni imediate cu impact asupra schimbărilor climatice. Dacă liderii mondiali au dormitat când se vorbea de aceste aspecte, în ceremonia de deschidere a COP26 le-au fost amintite pe deplin de către unele dintre cele mai cunoscute voci din lume – și unele dintre cele mai intransigente cu privire la dumpingul continuu de emisii de către ţările industriale în detrimentul celor mai vulnerabile.
Cu toate acestea, din amalgamul de mementouri dure despre starea dezastruoasă a schimbărilor climatice, au apărut câteva victorii semnificative pentru negociatorii climatici, parcurgând interminabilul și controversatul articol 6 al Acordului de la Paris care subliniază modul în care va funcționa sistemul de comercializare internațională al emisiilor. Înțelegerea Părților asupra articolului 6 a marcat sfârșitul unor negocieri începute în 2015, și a creat în sfârșit un sistem capabil să evite dubla contabilizare a reducerilor de emisii. Realizarea majoră a articolului 6 în forma sa finală este că permite legături între scheme separate de comercializare a certificatelor de emisii, cum ar fi cele care operează în prezent în Europa, China și unele state din SUA.
O altă știre fericită este că 197 de țări s-au angajat crească nivelul de ambiție al obiectivelor lor naționale pentru 2030, exprimate în NDC-urile lor. Acordul final de 11 pagini al COP26, denumit Pactul Climatic de la Glasgow, a stabilit că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse cu cel puțin 45% până în 2030 față de nivelurile din 2010 pentru a avea șanse mari de a menține creșterea temperaturii medii globale sub 1,5°C. Pe lângă negocierile formale, o multitudine de acorduri secundare, înțelegeri și inițiative – o practică obișnuită la COP – au furnizat, de asemenea, angajamente care își propun să schimbe mersul lucrurilor. Au fost făcute mai multe declarații colective cu privire la unele dintre cele mai presante probleme legate de climă, inclusiv reducerea energiei pe bază de cărbune, reducerea emisiilor de metan și oprirea defrișărilor.
Ce-i de făcut mai departe?
Per total, rezultatul COP26 constă în mai multe pline de speranță, în ciuda faptului că unele țări au lovit o notă discordantă sau au ratat ritmul. Cu toate acestea, o cvasi-tăcere incomodă cade după aplauze, când se pune inevitabila întrebarea „cum vor fi implementate toate acestea?”.
Într-adevăr, s-au convenit acorduri concrete de implementare pentru decarbonizarea industrială, ceea ce reprezintă un pas extrem de încurajator. Dar cum va fi monitorizat angajamentul global privind defrișarea? Și mai practic, cum definim defrișarea? La doar câteva zile după ce Indonezia a semnat angajamentul de defrișare, oficialii săi l-au numit „nedrept”, spunând, printre altele, că există mai multe moduri de a defini defrișarea. Care este asigurarea reală a opririi investițiilor în cărbune? Pe lângă limbajul superficial despre utilizarea cărbunelui regăsit în Pactul Climatic de la Glasgow, acordul G20 de a opri finanțarea internațională a cărbunelui în străinătate acoperă doar o parte din finanțarea publică pentru cel mai murdar combustibil fosil și nu se adresează sectorului privat. Bineînțeles, acest angajament va avea un impact – eliminarea a cel puțin 40 GW de proiecte de energie pe cărbune reprezintă un pas important– dar sărbătorirea acestei realizări nu ar trebui să neglijeze următorii pași ce trebuie făcuți.
Pentru a rezolva criza climatică, finanțarea este esențială. Finanțarea tranziției către o economie globală durabilă a fost de multă vreme subiectul negocierilor privind schimbările climatice. Anul acesta nu a fost diferit: Pactul Climatic de la Glasgow subliniază necesitatea ca țările cu venituri ridicate și medii să sprijine țările în curs de dezvoltare cu finanțare de peste peste 100 de miliarde de dolari/an (după ce acestea nu și-au îndeplinit promisiunea inițială de a mobiliza 100 de miliarde de dolari/an până în 2020). În mod dezamăgitor, lipsa unui acord privind compensarea pentru țările cele mai vulnerabile din punct de vedere climatic ar putea reprezenta cel mai mare eșec al COP26. Negocierile pentru „Facilitatea de pierderi și daune de la Glasgow”, un mecanism financiar pentru a răspunde la impactul inevitabil al schimbărilor climatice pentru care nu există măsuri de adaptare, s-au prăbușit. Această prăbușire în crearea unui mecanism de asigurare pentru țările afectate de daune climatice (ca rezultat al unor emisii care nu au fost produse de aceste țări) înseamnă că impactul schimbărilor climatice se va simți în continuare cel mai puternic în regiunile cele mai vulnerabile.
Merită totuși menționat că au fost mobilizate unele surse de finanțări, cum ar fi cele pentru Parteneriatul pentru Tranziție Justă pentru Africa de Sud – și nu doar din surse publice: sectorul privat este crucial pentru implementarea pactelor climatice, având în vedere că acestea necesită o sumă uriașă și tot mai mare de bani. La începutul acestui an, a fost lansată Glasgow Financial Alliance for Net Zero (GFANZ), un forum centralizat care reunește inițiative de finanțare durabilă într-un grup de peste 450 de companii și care deține active de 130 de trilioane de dolari – acum dedicate tranziției spre net-zero. Totuși, aceste inițiative nu fac excepție de la întrebările legate de implementare. Criticii spun că, fără certitudine în legătură cu sprijinul guvernamental (de exemplu, în eliminarea treptată a combustibililor fosili), GFANZ poate deveni doar un alt exercițiu de PR. Fără un preț global al carbonului și fără detalii despre modul exact în care sectorul financiar va transfera riscul de piață către tehnologii cu consum intens de carbon, aceste angajamente ambițioase ale sectorului privat pot cădea sub același titlu de „idee grozavă, execuție îndoielnică”.
În detaliu despre deciziile bune:
Marș funebru pentru energia pe bază de cărbune – sau cel puțin un ordin de a nu resuscita
O serie de angajamente „derutante” privind cărbunele au fost luate în timpul COP26. Câteva gafe media cauzate de personalul diplomatic al Regatului Unit s-au încheiat în niște ambiții diluate în ceea ce privește energia cărbune: pornind de la ambiția inițială de „eliminare treptată” a cărbunelui din textul inițial al Pactului Climatic de la Glasgow, s-a ajuns la o „reducere treptată” destul de timidă în textul final în urma unei intervenții târzii a Chinei și Indiei.
Cu toate acestea, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a avut dreptate să eticheteze Pactul drept „un acord care schimbă jocul”, care sună „clopotul morții pentru energia pe bază de cărbune”. În ciuda reducerii în a unsprezecea oră a ambițiilor privind eliminarea treptată a cărbunelui, Pactul Climatic de la Glasgow rămâne singurul acord COP care include angajamentul de a reduce utilizarea cu emisii nereduse a cărbunelui, un acord istoric între aproape 200 de țări.
Dincolo de textul acordului, putem observa o tendință globală de eliminare a cărbunelui. Astfel n paralel cu negocierile formale COP, au fost anunțate acorduri secundare ce înglobează progrese semnificative în ceea ce privește eliminarea cărbunelui prin semnarea Declarației Globale de Tranziție a Cărbunelui la Energie Curată Declarația a fost semnată de trei dintre cei mai mari utilizatori de cărbune din lume (Coreea de Sud, Indonezia și Vietnam), precum și de câțiva dintre principalii producători de energie pe cărbune din Europa, inclusiv Germania, Polonia și Ucraina. Prin intermediul acesteia se urmărește eliminarea treptată a cărbunelui și limitarea noii energii pe bază de cărbune.
Cu un impact mai mare este acordul semnat de țările G20, inclusiv China, pentru a opri finanțarea internațională a energiei pe bază de cărbune. Aceasta este o schimbare monumentală care nu poate fi supraestimată: peste 40 GW de proiecte aflate în derulare în 20 de țări s-au bazat doar pe finanțarea din partea Chinei. Alte acorduri secundare la COP26 s-au angajat să mobilizeze finanțare pentru eliminarea treptată a cărbunelui, cum ar fi Parteneriatul de Tranziție Justă de 8,5 miliarde USD pentru Africa de Sud, unde Franța, Germania, Regatul Unit, SUA și UE s-au angajat să sprijine țara în eliminarea treptată a cărbunelui.
În ciuda eșecului de a oficializa o eliminare clară a cărbunelui la nivel mondial și a mozaicului de anunțuri cu diferite grade de ambiție, COP26 a consemnat de facto sfârșitul cărbunelui la nivel global.
Pe deasupra, la COP26, „fără cărbuni” a devenit oficial o regulă. Peste 60 de țări s-au angajat să nu construiască noi centrale electrice pe bază de cărbune iar în obiectivele de zero net ale Indoneziei și Vietnamului nu există loc pentru cărbuni, nici în noul NDC 2030 al Indiei. De asemenea, Parteneriatul pentru Tranziția Energetică Justă pentru Africa de Sud este un efort demn de laudă pentru a elimina energia pe bază de cărbune, menținând în același timp o tranziție justă pentru lucrători și comunități. Pe baza acestor evoluții, de acum înainte accentul global se va muta acum de la convenirea asupra unei renunțări treptate a cărbunelui la negocierea ritmului în care aceasta va fi atinsă.
Nu este vorba doar de dioxid de carbon – atenția asupra emisiilor de metan
Într-unul dintre cele mai discutate acorduri la COP26, 109 țări s-au angajat să își reducă emisiile de metan cu 30% până în 2030 și să folosească cele mai bune metodologii de inventariere disponibile pentru cuantificarea emisiilor. Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, cu un potențial de încălzire de 80 de ori mai mare decât dioxidul de carbon. Scurgeri de metan („emisii fugitive”) apar de-a lungul întregului lanț valoric al gazelor, atât din surse neintenționate (de exemplu, în timpul extracției sau în sistemele de distribuție de joasă presiune care folosesc încă țevi din fontă), cât și din surse intenționate (de exemplu, atunci când gazul este evacuat mai degrabă decât ars).
Acordul a fost anunțat în comun de către UE și SUA în septembrie și oficializat în timpul COP26, semnat de țări responsabile pentru mai mult de jumătate din emisiile globale de metan actuale, inclusiv Indonezia, Canada, Brazilia și Regatul Unit. Totuși, acest acord nu reprezintă un progres semnificativ deoarece unii dintre cei mai mari emițători de metan - Australia, China si India – nu au semnat acordul. Cu toate acestea, China a fost deja de acord să se întâlnească cu oficialii americani la începutul anului 2022 pentru a discuta detaliile acestui acord, ca răspuns la presiunea crescândă de a elimina emisiile fugitive de metan la nivel global.
O reușită fără precedent pentru decarbonizarea industrială
Conferința de la Glasgow a marcat, de asemenea, primul COP în care s-a discutat în mod specific despre decarbonizarea industrială, marcând o trecere de la obiective generale către promisiuni mai concrete în legătură cu implementarea efectivă a angajamentelor climatice. Un acord semnificativ al industriei oțelului reunește țări acoperind peste 30% din producția globală UE, Regatul Unit, SUA, Egipt, Coreea de Sud, Turcia, Japonia și India și nu numai au convenit „să facă din oțelul cu emisii aproape zero alegerea preferată până în 2030 pentru industrie”.
Acesta este un pas înainte pentru tranziția industrială globală - una dintre cele mai dificile provocări ale decarbonizării. Emisiile rezultate din siderurgie sunt cele mai însemnate din sectorul industrial (aproximativ 7% din totalul emisiilor de GHG) și, în egală măsură, printre cele mai greu de redus. Cu toate acestea, China, cel mai mare producător de oțel din lume, este cel mai notabil absent de la acord, ceea ce demonstrează că sunt necesare eforturi diplomatice suplimentare pentru o participare mai largă la acest parteneriat. Presiunile de piață vor crește: pe măsură ce oțelul decarbonizat va deveni din ce în ce mai disponibil pe piețele internaționale, se așteaptă ca alte țări să urmeze exemplul, mai ales având în vedere că India, unul dintre producătorii de oțel cu cea mai rapidă creștere, se numără printre semnatarii acordului COP26 privind oțelul.
Sfârșitul defrișărilor – de data aceasta cu mai mulți bani
COP26 a surprins, de asemenea, printr-un angajament semnificativ la nivel global privind defrișarea. 100 de țări, ale căror teritorii conțin 85% din pădurile lumii, s-au angajat să oprească defrișările până în 2030. Acesta nu este primul acord global privind defrișările (deși cele anterioare au avut un impact foarte dezamăgitor), dar este mai bine finanțat: angajamentul include fonduri publice și private în valoare de peste 16 miliarde EUR, dintre care o parte vor fi direcționate în țările în curs de dezvoltare pentru a reface terenurile deteriorate, a combate incendiile și a sprijini comunitățile locale. Brazilia, care găzduiește cea mai mare parte a vastei păduri tropicale amazoniene, se numără printre semnatari, iar un fond de 1,3 miliarde de euro a fost înființat pentru a proteja a doua cea mai mare pădure tropicală din lume din bazinul Congo. De asemenea, 28 de țări s-au angajat să elimine defrișările din comerțul global cu alimente, iar unele dintre cele mai mari companii financiare din lume au promis că vor pune capăt investițiilor în activități legate de defrișare.
Concluzia - ne vedem la anul
Drumul către net-zero e cu siguranță obositor atunci când aproape 200 de țări trebuie să cadă de acord cu privire la remodelarea propriilor economii – în special pentru țările care tocmai și-au găsit locul la masă. COP26 este Exhibit Z – două săptămâni de dispute în negocieri oficiale și off-the-record pentru a aduce lumea puțin mai aproape de viitorul durabil despre care știm cu toții că este posibil. Pesemne COP26 chiar a avut unele rezultate palpabile - primele acorduri globale privind reducerea utilizării cărbunelui, oprirea defrișărilor și reducerea emisiilor de metan - fapte incredibile în sine. Dar, ca întotdeauna, totul se rezumă la subiectele „plictisitoare” care de obicei lipsesc din discursurile inspiraționale: finanțare, monitorizare, evaluare, implementare, management. La fel ca și în cazul altor COP-uri, lumea va trebui să aștepte – cel mult până la Bilanțul global din 2023, unde va avea loc o evaluare a realizării colecție aa angajamentelor din cadrul Acordului de la Paris. Până atunci, realizările COP26 sunt într-adevăr demne de remarcat, dar speranța pe care o generează va dura doar atâta timp cât liderii se vor concentra pe implementarea angajamentelor. Să sperăm că cel puțin până la COP27.