Solutii

Peste 220 de gospodari români practică agricultură regenerativă la Zimnicea

4
min
2/5/2022

Aceștia au această șansă în cadrul programului socio-economic „O șansă pentru familia ta” susținut de Danone și partenerii săi

În cadrul programului socio-economic „O șansă pentru familia ta”, demarat în 2012, peste 220 de mici fermieri din Zimnicea, jud.Teleorman sunt sprijiniți să desfășoare practici de agricultură regenerativă de către Danone România și partenerii proiectului -  Fondul Internațional Ecosysteme al companiei Danone, Organizația Non-Guvernamentală Open Fields și partenerul local, Polaris Group. Gospodarii din program realizează aceste practici pe o suprafață totală de peste 1.000 hectare, terenuri ce ajută la scăderea emisiilor de carbon în zonă, dar și la creșterea nivelului de bunăstare a animalelor. Programul „O şansă pentru familia ta” se desfășoară de peste 9 ani, perioadă în care compania a investit peste 4 milioane de euro pentru a sprijini micii gospodari să devină producători de lapte de calitate și să își dezvolte propria lor afacere.

Agricultura regenerativă este considerată una dintre cele mai eficiente soluții, pe termen lung, în cazul problemelor legate de eroziunea solului și capturarea gazelor cu efect de seră. Unul din beneficiile principale îl constituie creșterea fertilității naturale a solului, având un impact pozitiv atât asupra mediului, dar și asupra economiei. Danone România desfășoară programe de dezvoltare durabilă, care protejează mediul înconjurător și caută constant noi soluții pentru a diminua impactul negativ asupra planetei. Astfel, în cadrul programului  „O şansă pentru familia ta”, Danone România și partenerii săi au inițiat o nouă componentă strategică,  ce vizează implementarea practicilor de agricultură regenerativă în rândul fermierilor și reducerea amprentei de carbon cu până la 30%, în cadrul programului. Printr-un management inteligent de fertilizare a solului, prin culturile de protecție și rotația culturilor, programul privește fiecare fermă ca pe un ecosistem unic.  

Terenul total pe care se lucrează ajunge la o suprafațăde peste 1000 ha, pe care se cultivă lucernă, grâu, orz, porumb boabe și porumb siloz, floarea soarelui de către fermierii din Asociația Crescătorilor de Bovine din Zimnicea. O parte din acest teren a fost obținut de la autoritatea locală, după ce fermierii au creat și o asociație pentru suport comun, primind 426 ha de teren pentru asociere (268,76 ha de pământuri arabile și 157,84 ha de pășune). Printre practicile de agricultură regenerativă folosite de fermieri se numără:

·       Rotația culturilor, tehnică prin care se diminuează șansele de dezvoltare a insectelor și plantelor dăunătoare;

·       Scarificarea, la adâncimea de 60 -70 cm. Acest proces nu a fost realizat anterior la Zimnicea, deși se recomandă a fi făcut o dată la 5-6 ani, deoarece permite plantelor să ajungă mai aproape de sursa de apă, în pământ și să se dezvolte mai bine;

·       Minimum tillage, tehnică prin care se lucrează pământul doar la suprafață, se îndreaptă și păstrează apa în sol.

În plus, tot în cadrul programului, la Zimnicea au fost create 4 oaze mobile - o soluție inovatoare care ajută gospodarii să crească nivelul de bunăstare al văcuțelor care pasc pe pășune, precum și calitatea laptelui. Mai mult decât atât, pentru a spori biodiversitatea din zonă, Danone și partenerii săi au plantat 31.000 de puieți de plop, nuc forestier, salcâm, frasin și sălcioară, în ultimii , în cadrul mai multor acțiuni de plantare.  

„Programul <<O șansăpentru familia ta>> se desfășoară de 9 ani, perioadă în care numărul fermierilor înscriși a crescut constant, de la un an la altul. Prin intermediul acestuia am ajutat la dezvoltarea unui model unic de afacere, care le permite gospodarilor români creșterea veniturilor pe termen lung, într-un mod durabil. Și, pentru că sustenabilitatea a fost de la bun început un pilon de dezvoltare a programului, era firesc ca acesta să evolueze și să își extindă impactul pozitiv și asupra mediului înconjurător. Astfel, prin integrarea practicilor de agricultură regenerativă în program, avem obiectivul de a reduce cu minimum 30% din emisiile de carbon generate de ferme, oferind beneficiarilor noștri consultanță și instruire în întregul proces”, spune Cătălin Andreica, Milk Procurement & Project Manager, Danone România.

Programul „O șansă pentru familia ta” este o inițiativă gândită pe termen lung, care își propune să contribuie în mod direct la sustenabilitatea producătorilor români și la dezvoltarea potențialului local în producția de lapte. În acest sens, compania a investit constant atât în producția de lapte de calitate din România, cât și în susținerea agriculturii locale, urmărind încă de la început ca, alături de partenerii săi, să sprijine dezvoltarea micilor fermieri, care înainte de acest program, practicau un model de agricultură ce le asigura venituri minime.

Pentru Fundația Openfields implementarea unui program atât de complex și de frumos a fost o onoare, dar totodată și o provocare. Proiectul "O sansă pentru familia ta" a rezonat perfect cu  misiunea noastră de a avea grijă de oameni și de natură. Sprijinul consorțiului Danone, atât financiar, tehnic și moral a transformat mulți beneficiari, din mici fermieri în antreprenori de succes. Prin intermediul instruirilor din cadrul proiectului am reușit să schimbăm mentalități și să aducem progres și bunăstare. În plus, vizitele studenților de la universități cu profil agricol din SUA au motivat și încurajat comunitatea fermierilor autohtoni. O altă contribuție însemnată a fost aportul nostru la educația financiară a beneficiarilor și în atragerea finanțărilor UE”, precizează Alina Rus, Director de Programe, Fundația Openfields.

Pentru mai multe informații, putețivizita website-ul www.danone.ro și pagina de Facebook Danone România.