CSR

Peste 160 000 de voluntari au strâns aproximativ 1.320.000 de kilograme de deșeuri în cadrul ediției Let’s Do It, Romania! 2022

7
min
10/10/2022

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în anumite județe, acțiunea a avut loc în următoarele trei sâmbete consecutive zilei de 17 septembrie.

Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din România, a organizat și anul acesta o nouă ediție de Ziua de Curățenie Națională, iar implicarea cetățenilor a fost îmbucurătoare: 160 165 de voluntari au strâns 188 628 de saci, adică aproximativ 1.320.000 de kilograme de deșeuri.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în anumite județe, acțiunea a avut loc în următoarele trei sâmbete consecutive zilei de 17 septembrie.

Și anul acesta, Let’s Do It, Romania! s-a alăturat mișcării globale Let’s Do It World și astfel, a participat la curățenie alături de 190 de țări din lume, parte dintr-o comunitate de 60 de milioane de voluntari care au strâns 303 000 tone de deșeuri.

Partenerii instituționali ai Zilei de Curățenie Națională au fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române, Romsilva.

Evenimentul a fost susținut de partenerii noștri Johnson&Johnson, Pragmatic Play, Neumarkt, Lactalis Group, FINO și Decathlon.

De asemenea, în decursul acestui an, aproximativ 3000 de voluntari, angajați din mai multe companii din țară au strâns în jur de 10 000 de saci de deșeuri în cadrul acțiunilor corporate organizate de Let’s Romania!.

Din 2010 până în prezent, peste 2.2 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației Let’s Do It, Romania!, oameni care și-au adus contribuția la o natură mai curată.

În continuare, Let’s Do It, Romania! îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze în aplicația TrashOut deșeurile pe care le întâlnesc în natură. Echipa Let’s Do It, Romania! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește  zonele respective.

Anul acesta, în momente de grea încercare, Let’s Do It, Romania! a sprijinit echipa Let’s Do It, Ucraina! cu 4 transporturi de 25 de tone cu alimente neperisabile, echipamente de comunicații, medicamente, corturi și mâncare pentru animale, haine călduroase, saci de dormit care au fost direcționate către cetățenii ucraineni. Acest ajutor a fost posibil datorită donațiilor individuale, dar și din partea companiilor, în valoare de 490,685.25 RON și 5000 de euro.

„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi.