În cadrul Lunii Curățeniei la Bicaz, 420 de voluntari din toată țara au colectat peste 12 tone de deșeuri, în cea mai amplă campanie de ecologizare desfășurată pe malurile lacului Bicaz. Organizat de Asociația Act for Tomorrow, cu sprijinul brandului Ciucaș și în parteneriat cu Asociația Green Ties, evenimentul a inclus trei tabere de voluntariat și ecologizare în luna august, se arată într-un comunicat de presă.
Acțiunile s-au concentrat pe zonele greu accesibile din partea superioară a lacului, precum malurile din zona Bistricioara și Ceahlău, dar și pe plaja Izvorul Alb. Printre deșeurile colectate s-au numărat mii de PET-uri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, anvelope și diverse ambalaje vechi de decenii.
Voluntarii au utilizat bărci și caiace pentru a ajunge la zonele afectate, combinând munca de curățenie cu activități de relaxare în natură, precum camparea și plimbările pe lac. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Administrației Bazinale Apele Române - Siret și Romsilva, care au oferit ambarcațiuni pentru transport, și de Autonom România, care a asigurat logistica necesară.
Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de combatere a poluării cu deșeuri în zona lacului Bicaz, care s-a deteriorat semnificativ în ultimii ani. În luna iulie, Act for Tomorrow a cartografiat 40 km de maluri ale lacului, identificând mii de tone de deșeuri acumulate din comunități și de la turiști.
De-a lungul ultimilor cinci ani, Asociația Act for Tomorrow a organizat șase acțiuni similare la Bicaz, mobilizând aproape 1.000 de voluntari și colectând aproximativ 30 de tone de deșeuri. Inițiativele vizează nu doar curățarea, ci și sensibilizarea publicului și implementarea unor măsuri durabile de gestionare a deșeurilor.
Începând cu anul trecut, brandul de bere Ciucaș s-a alăturat acestor eforturi, organizând EcoCamp-uri și amenajând Poiana Ciucaș pe malurile lacului Bicaz, oferind vizitatorilor un loc de camping ecologic, dotat cu facilități moderne integrate armonios în peisajul natural.
„Provocarea este departe de a fi rezolvată”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow, subliniind necesitatea continuării eforturilor de restaurare a acestui ecosistem vital.