Solutii

Penny și Fundația Sera România ajută copiii cu dizabilități din Delta Dunării

3
min
2/5/2022

PENNY și Fundația SERA ROMÂNIA inaugurează primul și singurul centru itinerant de recuperare din țară pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării

PENNY România și Consiliul de supraveghere REWE Group au contribuit cu 120.000 euro la crearea primului centru itinerant pentru recuperarea copiilor cu dizabilități din Delta Dunării. Centrul plutitor, primul de acest fel din țară, este realizat de Fundația SERA ROMÂNIA și a apărut ca o nevoie specifică în această zonă, unde comunitățile nu au acces facil la mijloace de transport. Ambarcațiunea va circula în Delta Dunării, pentru a asigura perioade de terapie frecvente și predictibile pentru 100 de copii cu posibilități reduse de transport, ne informează Smark.

Fundaţia SERA ROMÂNIA este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, cu o bogată experienţă în domeniul protecţiei copilului şi al promovării drepturilor lor, ce asigură formarea și instruirea echipelor de specialiști angajați să lucreze cu beneficiarii.

Centrul itinerant pentru recuperarea copilului cu dizabilități are cinci cabinete și șase specialiști în total, și va circula periodic în peste 11 localități din Delta Dunării, inclusiv în zone defavorizate. Centrul asigură servicii de evaluare, recuperare complexă, consiliere, socializare și reintegrare socio-familială, precum și îngrijire de zi, toate destinate copiilor cu dizabilități ce provin din familii nevoiașe.

„Viitorul se face azi, împreună. Iar cu ajutorul acestui proiect ne dorim să oferim o șansă la recuperare și tratament cât mai multor copii care nu au avut parte de îngrijire specializată până acum, din cauza posibilităților reduse de materiale și transport din Delta Dunării. Ne bucurăm că putem să contribuim și să oferim sprijin în acest proiect. Credem că implicarea în comunități este relevantă mai ales dacă avem niște parteneri care cunosc foarte bine situația de pe teren. De aceea, am dezvoltat acest parteneriat cu Fundația SERA ROMÂNIA”, a spus Daniel Gross, CEO PENNY România.

Centrul itinerant pentru recuperarea copilului cu dizabilități este parte integrantă din proiectul „Întotdeauna în familie” – proiect pentru reducerea instituționalizării, a riscului de separare și pentru asigurarea serviciilor de recuperare de proximitate ale copiilor din județul Tulcea, implementat de Fundația SERA ROMÂNIA și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 286 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.300 de angajați.