Stiri

Odiseea unei capsule nucleare cât un zar de ceas ține pe jar Australia. Capsula a căzut dintr-un tren

5
min
1/2/2023

Puterea de iradiere este extrem de mare, capsula este foarte periculoasă.

Autorităţile australiene au suplimentat marţi personalul şi echipamentele de detecţie desfăşurate în cadrul operaţiunilor de căutare a unei capsule radioactive de mici dimensiuni, care a fost pierdută în timp ce era transportată într-o regiune îndepărtată din statul Australia de Vest.


Un traseu de 1.400 km

Capsula ar fi căzut dintr-un autotren care a efectuat o călătorie de 1.400 de kilometri de-a lungul statului Australia de Vest, incidentul declanşând o alertă de radiaţii care vizează o zonă extinsă.
Departamentul de pompieri şi intervenţii de urgenţă a declarat luni că ar fi nevoie de cinci zile pentru a parcurgerea traseului autotrenului. Marţi, departamentul a transmis că fuseseră deja efectuate căutări pe o distanţă de 660 de kilometri.
La intervenţie participă numeroase agenţii guvernamentale, inclusiv Departamentul de Apărare, poliţia, Agenţia australiană de protecţie împotriva radiaţiilor şi pentru securitate nucleară şi Organizaţia australiană pentru tehnologie nucleară şi ştiinţifică.
Capsula radioactivă, care făcea parte dintr-o jojă utilizată în industria minieră pentru măsurarea densităţii minereului de fier, fusese încredinţată de compania Rio Tinto contractantului SGS Australia pentru ambalare şi despachetare. Transportul a fost apoi subcontractat către firma de logistică Centurion.
Autorităţile suspectează că vibraţiile autotrenului au condus la slăbirea şuruburilor, ceea ce a cauzat căderea capsulei. Potrivit Centurion, capsula s-a desprins din echipamentul aflat într-o ladă. Lada de transport şi paleţii au fost furnizaţi de SGS, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Centurion.


Cesiu-137

SGS nu a răspuns încă unei solicitări formulate de Reuters de a comenta pe marginea acestui subiect.
Gigantul minier britanico-australian Rio Tinto şi-a cerut scuze, luni, după pierderea capsulei deosebit de radioactivă.
Autotrenul s-a deplasat de la mina Gudai-Darri a companiei Rio Tinto, în regiunea îndepărtată Kimberley din Australia de Vest, către o unitate de depozitare din suburbiile oraşului Perth.

 

Mai poți citi: Un joc care va fi lansat în primăvară va fi „cea mai bună lecţie” despre dezastrul climatic


Echipajele de intervenţie caută capsula de-a lungul autostrăzii Great Northern, precum şi în alte secţiuni de pe traseul autotrenului, cu echipamente specializate pentru detectarea radiaţiilor.
Capsula de culoare argintie, de 6 mm în diametru şi 8 mm lungime, utilizată în cadrul operaţiunilor miniere, conţine o substanţă radioactivă, Cesiu-137, care emite radiaţii echivalente cu zece radiografii pe oră.
Autorităţile sanitare au avertizat împotriva oricărei manipulări a acestui obiect susceptibil de a provoca arsuri sau sindromul iradierii acute şi au recomandat păstrarea unei distanţe de minimum cinci metri de capsulă.

foto: facebook/Rio Tinto