Stiri

Obiectele de plastic de unică folosință interzise la Machu Picchu

4
min
15/5/2020

În 76 de arii naturale protejate din Peru, printre care Machu Picchu și Huascarán, nu vom mai putea intra cu obiecte plastic de unică folosință.

În 76 de arii naturale protejate din Peru, printre care Machu Picchu și Huascarán, nu vom mai putea intra cu obiecte plastic de unică folosință. Dacă vă întrebați ce mare problemă se rezolvă astfel, vă spunem că numai în Macchu Picchut uriștii produc aproximativ 14 tone de deșeuri solide pe zi. Enorm!

Decretul propus de ministrul peruan al Mediului și semnat de președintele Martin Vizcarra are ca scop înlocuirea plasticelor de unică folosință cu „plastic refolosibil, biodegradabil sau de alte tipuri, din a căror degradare nu rezultă contaminare cu microplastice sau substanțe periculoase.” Este doar începutul unui program de salvare a zonei gândit pe termen lung și implementat deja.

Acum, visând puțin, ne-am dori o lege asemanătoare și la noi.

Cum ar fi să mergi pe cărările de munte din Retezat, în Peștera Dâmbovicioara sau prin Cetatea Histria și să nu mai dai nas în nas cu binecunosctele sticluțe deplastic sau PET-uri mari "uitate" pe acolo de turiștii de pe la 1995?

Tot în Peru, Congresul a aprobat anul trecut o lege, de inspirație europeană, pentru eliminarea treptată a pungilor de plastic de unică folosință, în următorii trei ani. În acest moment, Peru utilizează 947 000 de tone de plastic, din care 75% se aruncă și doar 0,3% se reciclează.