Solutii

Moldova: În stațiile de alimentare cu carburanți vor apărea puncte de colectare a uleiurilor uzate

4
min
1/11/2022

Scopul documentului este de a asigura colectarea, dar şi tratarea uleiurilor uzate fără riscuri pentru sănătatea umană și mediul înconjurător.

Executivul de la Chişinău a aprobat un Regulament privind gestionarea uleiurilor uzate. Documentul stabilește cerințele pentru gestionarea ecologică a uleiurilor uzate generate la nivel național, prin aplicarea principiului de responsabilitate extinsă a producătorului.

Scopul documentului este de a asigura colectarea, dar şi tratarea uleiurilor uzate fără riscuri pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. De asemenea, Regulamentul prevede limitarea și prevenirea poluării aerului, apelor și solurilor, dar și funcționarea unui sistem ecologic pentru gestionarea și controlul activităților corespunzătoare.

De monitorizarea și implementarea procedurilor este responsabilă Agenția de Mediu.

Uleiurile uzate sunt deșeuri periculoase, iar producătorilor le revine sarcina de a asigura gestionarea corespunzătoare a cantităților și tipurilor de uleiuri uzate. Aceștia sunt obligați să se înregistreze prin intermediul Sistemului informațional automatizat – Managementul deșeurilor, printr-o cerere care se depune la Agenția de Mediu în format electronic. 

Pentru a evita poluarea mediului și pentru a nu pune în pericol sănătatea populației, punctele de colectare a uleiurilor uzate create de sistemele individuale și colective pe teritoriul locațiilor disponibile pentru schimbarea uleiurilor uzate, cum ar fi stațiile de comercializare a carburanților pentru vehicule, centrele de deservire a automobilelor, centrele de gestionare a deșeurilor periculoase, vor fi echipate în mod obligatoriu cu recipiente speciale pentru colectare.

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Photobank MD from Chisinau, Moldova