Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat recent că s-a actualizat data la care vom avea vârful acestei viituri, respectiv în data de 30 septembrie sau în 1 octombrie, el precizând că vineri vor decide dacă este necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate şi că începând de joi vor extinde analiza şi prognoza şi pentru regiunea Munteniei, în ceea ce priveşte impactul asupra Dunării.
O masă de aer polar intră, astăzi, în țara noastră, iar furtuna puternică Ashley se va suprapune cu viitura de pe Dunăre. În Sălaj, grindina deja a făcut prăpăd. Autoritățile sunt în alertă pentru că noua furtună s-ar putea să producă probleme în mai multe localități, mai ales acolo unde digurile de apărare sunt slăbite de la inundațiile anterioare.
Mircea Fechet a făcut un apel la cetăţeni să fie vigilenţi şi să respecte recomandările autorităţilor în condiţiile în care inundaţiile şi fenomenele meteorologice extreme pot afecta rapid comunităţile.
Ministrul Mediului a declarat că a avut o discuţie, înainte de şedinţa de Guvern, cu colegii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), precum şi de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA).
Mircea Fechet: Vineri vom decide dacă este necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate! Furtuna polară Ashley, un adevărat pericol pentru România
”Am primit ultimele informaţii legate de situaţia hidrometeorologică actuală din ţară, în contextul influenţei ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile. În ceea ce priveşte prognoza şi măsurile de prevenire, după cum ştiţi, în ultimele zile s-au emis avertizări privind creşterea precipitaţiilor şi intensificarea fenomenelor hidrologice. Datele furnizate astăzi de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe Termen Mediu (ECMWF) confirmă prognoza anterioară, indicând că, între 30 septembrie şi 3 octombrie, vom resimţi efectele activităţii ciclonice în special în sudul şi centrul teritoriului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu posibile efecte şi în zona de sud-est a ţării”, a arătat Fechet.
Ministrul a precizat că îndeosebi în Oltenia şi Muntenia, cantităţile de precipitaţii vor atinge valori cumulate de 80-100 l/mp, ceea ce poate genera creşteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni.
”Debitul maxim pe Dunăre, la intrarea în ţară, estimăm că va avea valori cuprinse între 7700 şi 8000 mc/s, ca urmare a propagării viiturii din bazinul superior al Dunării şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele zile.
”Am actualizat data la care vom avea vârful acestei viituri şi estimă astăzi că acest lucru se va întâmpla cu o zi întârziere faţă de ceea ce anticipasem iniţial, respectiv în data de 30 septembrie sau în 1 octombrie. Pe sectorul românesc al Dunării, însă, ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ, putem înregistra viituri importante în bazinele hidrografice Jiu, Olt şi Argeş-Vedea, care vor aduce un aport suplimentar semnificativ în Dunăre. Astfel, debitele pe sectorul românesc al Dunării ar putea atinge inclusiv valori de 9000-9500 mc/s”, a arătat ministrul Mircea Fechet.
Creștere de 50 de centimetri a Dunării față de prognoza inițială
. Ministrul a mai spus că ”această creştere nu e una care ar trebui să ne alarmeze în acest moment şi înseamnă o creştere de aproximativ 50 de centimetri faţă de prognoza iniţială, însă lucrul pe care îl monitorizează cu atenţie este legat de riscul crescut de inundaţii pe râurile mici, unde am putea avea avertizări de cod portocaliu şi chiar roşu, în funcţie de intensitatea precipitaţiilor. Fechet a subliniat că Administraţia Naţională "Apele Române" a dispus pregătirea echipelor şi materialelor necesare pentru intervenţie în bazinele ce urmează a fi afectate şi s-au mobilizat resurse pentru a interveni prompt, în special în zonele vulnerabile.
”Am dispus deja închiderea cu panouri a breşei de pe digul râului Olt, pe malul drept, în amonte de localitatea Islaz, o zonă unde m-am deplasat personal acum două zile. De asemenea, continuăm lucrările de consolidare cu saci de 1-2 tone la eroziunile digurilor în localităţile Ciocăneşti şi Borcea, precum şi în zona Stelnica-Borduşani, pentru a preveni eventualele pagube cauzate de viituri”, a anunţat ministrul Mediului. El a mai spus că este important de menţionat că situaţia hidrometeorologică va fi actualizată zilnic, iar noi vom adapta măsurile în funcţie de evoluţia fenomenelor.
”Vineri vom decide, împreună cu autorităţile locale şi naţionale, dacă este necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate”, a precizat ministrul Mediului.
Mircea Fechet a făcut un apel la cetăţeni să fie vigilenţi şi să respecte recomandările autorităţilor în condiţiile în care inundaţiile şi fenomenele meteorologice extreme pot afecta rapid comunităţile, el adăugând că, în acest context, colaborarea dintre instituţiile statului şi populaţie este crucială pentru a reduce riscurile.
”Începând de mâine, vom extinde analiza şi prognoza şi pentru regiunea Munteniei, în ceea ce priveşte impactul asupra Dunării. Reamintesc că aceste fenomene sunt dinamice şi depind de o serie de factori naturali care pot evolua rapid, astfel că informările şi avertizările vor fi actualizate în permanenţă”, a completat Fechet.
”Suntem pregătiţi pentru a face faţă acestei situaţii şi vom depune toate eforturile necesare pentru a proteja comunităţile locale de efectele acestui ciclon”, a spus Fechet în final. Ministrul a subliniat că ”la acest moment nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei în vreo localitate”, măsură care poate fi luată de către Comitetul judeţean pentru Situaţii de urgenţă.
De ce furtuna Ashley este considerată un pericol pentru România
Odată cu viitura de pe Dunăre, unde este foarte posibil ca pagubele să fie foarte mari, țara noastră va fi lovită de un nou ciclon devastator. După ce ciclonul Boris a făcut ravagii în estul țării, de data aceasta ne confruntăm cu furtuna Ashley. Sunt așteptate precipitații de până la 100 litri pe metrul pătrat în vestul țării.
De ce furtuna Ashley este considerată un pericol. Care vor fi zonele cele mai afectate
Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a explicat la Antena 3 CNN care sunt zonele care vor fi cel mai grav afectate.
”Într-adevăr, așteptăm vârful de viitură. El este condiționat de evoluția din zona Serbiei în acest moment. Pare a fi un vârf la un debit mai scăzut decât erau primele anticipări din urmă cu mai multe zile, chiar de dinainte de viitura din Budapesta care la rândul ei a fost mai diminuată față de primele estimări.
Debitul Dunării, influențat de precipitații
Urmărim cu maximă atenție situația de pe Dunăre, pentru că debitele sunt în creștere, iar pe teritoriul românesc vor fi influențate, după trecerea de barajul de la Porțile de Fier, odată intrat pe teritoriul românesc, debitul Dunării va fi influențat și de precipitațiile pe care le așteptăm la sfârșitul acestei săptămâni.
Vestea bună stă în faptul că urmează 2 zile cu vreme frumoasă mâine și sâmbătă, în cea mai mare parte a țării, și cu temperaturi în creștere, temperaturi care vor ajunge până spre 33-34 de grade în partea de sud a țării și foarte ridicate peste tot”, spune meteorologul.
”Este foarte important să accentuez acest lucru pentru că această masă de aer foarte caldă va influența și manifestările de instabilitate care vor fi asociate ploilor pe care le așteptăm în weekend. Ele vor începe în seara zilei de sâmbătă și pe parcursul nopții de sâmbătă își vor extinde aria dinspre partea de nord-vest a teritoriului.
România se pregătește de o furtună de cod roșu
Specialiștii de la Apele Române trag un semnal de alarmă și spun că în cazul unor debite de peste 15.000 de metri cubi pe secundă, ca la inundațiile din 2006, digul de la Borcea va ceda, iar Autostrada Soarelui va fi sub apă. Probleme asemănătoare sunt și în județele Teleorman, Giurgiu și Dolj.
Dunărea crește de la o zi la alta, iar viitura ar urma să ajungă în țara noastră pe 1 octombrie, când debitul ar fi de 8.000 de metri cubi pe secundă, dublu față de normalul perioadei.
Dacă până acum autoritățile dădeau asigurări că nu vor fi probleme, o nouă furtună care se apropie de țara noastră le dă calculele peste cap. E vorba de ciclonul care traversează Europa de la est la vest și care va ajunge în țara noastră pe parcursul weekend-ului. Se estimează că vor fi ploi de 80 litri pe metru pătrat.
Situația este delicată mai ales că sunt diguri de apărare de pe Dunăre care sunt slăbite. În Giurgiu, digul care protejează localitatea Prundu a fost ros de viezuri, iar digul care apărăr localitatea Islaz din Teleorman are două găuri.
Lipsa de investiții și-a spus cuvântul și pe brațul Borcea, unde digul nu poate face față unor debite de peste 15.000 metri cubi pe secundă. Și la Bistriț sunt probleme, acolo unde malurile de pământ pot fi distruse de râurile agitate. În 2006, digul din regiune s-a rupt și mai multe localități au fost inundate.
Un raport recent al Curții de Conturi arată că jumătate dintre digurile și barajele din țară funcționează fără autoritate de siguranță.