Stiri

Ministrul Mediului va realiza centre naționale de depozitare pentru deșeurile voluminoase

3
min
12/2/2021

Deșeurile din construcții, mobilierul, textilele, trebuie depozitate separat de deșeul menajer.

Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a anunțat că la nivel național se lucrează la un proiect de realizare a unor centre de depozitare a deșeurilor voluminoase.

În ceea ce privește Ministerul Mediului, vom contribui la eficientizarea acestui sistem, prin lansarea sistemului SGR, la nivel național, cu siguranță acest sistem va contribui la colectarea selectivă. Pe de altă parte, lucrăm la un proiect național prin care ajutăm autoritățile publice locale în realizarea unor centre de depozitare pentru deșeurile voluminoase”, a declarat ministrul. „Discutăm aici despre molozul din construcții, deșeurile din construcții, vorbim despre mobilier, despre textile, despre acele deșeuri care nu au voie să ajungă în deșeul menajer.”

Declarațiile au fost făcute în urma unei întâlniri între cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, reprezentanții celor șase primării de sector, președintele Consiliului Județean Ilfov și reprezentanți ai organismelor care gestionează fonduri europene în România. Tema discuțiilor a fost eficientizarea gestionării deșeurilor din București.

Mă bucur extrem de mult că am putut să fac parte din această echipă care a generat un nou început în ceea ce privește viziunea de gestionare a deșeurilor din municipiul București. Este un nou început pentru Capitală și mă bucur să văd că la masă participă toate cele șase sectoare, Primăria Municipiului București și există gândire comună, că există coeziune și există angajament pentru rezolvarea acestei probleme. În ceea ce privește Ministerul Mediului, noi vom contribui la eficientizarea acestui sistem prin lansarea sistemului SGR la nivel național. Cu siguranță, acest sistem va contribui foarte mult la eficientizarea colectării selective”, a spus Tanczos.

Cele șase primării de sector și Primăria Generală vor crea împreună o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI) astfel încât să poată implementa o strategie comună de colectare și de tratare a deșeurilor din București și să poată accesa bani europeni.