Stiri

Ministerul Mediului: Număr dublu de contravenţii constatate în domeniul silvic în primul trimestru al anului 2022

8
min
24/5/2022

Valoarea amenzilor aplicate a ajuns la peste 7,3 milioane de lei, mai mult cu 120% faţă de anul precedent.

Ministerul Mediului a anunțat că au fost constatate, în primul trimestru al anului 2022, peste 4.000 de contravenţii în domeniul silvic, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, valoarea amenzilor aplicate a ajuns la peste 7,3 milioane de lei, mai mult cu 120% faţă de anul precedent.

”Peste 4.000 de contravenţii au fost constatate în domeniul silvic în primul trimestru al anului 2022, la nivel naţional. Numărul este dublu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 2022 de contravenţii, în urma activităţii de control şi pază a instituţiilor de profil.

Cele mai multe contravenţii au avut ca obiect controlul circulaţiei materialelor lemnoase (peste 1900), urmate de contravenţiile pentru controlul exploatării masei lemnoase (peste 1000). Alte contravenţii au vizat controlul instalaţiilor şi depozitelor de materiale lemnoase”, a transmis Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.  

Potrivit sursei citate, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 7.361.900 lei, cu 120% mai mare decât anul trecut, când au fost date amenzi însumând 3.267.430 lei.  

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru controlul circulaţiei materialelor lemnoase, controlul instalaţiilor, depozitelor de materiale lemnoase şi pentru controlul exploatării masei lemnoase.  

Citește și: Cât poluează un avion pe ruta București - Cluj?

”Aceste cifre ne indică faptul că, pe de-o parte, instrumentele pe care le avem la îndemână în combaterea tăierilor ilegale, respectiv SUMAL 2.0, funcţionează conform aşteptărilor şi, pe de altă parte, că avem o creştere semnificativă a eficienţei actului de control.

Astfel, scăderea valorii prejudiciului din tăieri, fără drept, de arbori, dar şi dublarea numărului de contravenţii şi a valorii amenzilor aplicate demonstrează interesul crescut al cetăţenilor pentru combaterea şi descurajarea transportului ilegal de lemn.

Rolul SUMAL-ului şi a activităţii de pază şi control este să reducem la minim ilegalităţile din sectorul silvic şi riscurile care trebuie asumate de cineva care nu respectă legea să fie din ce în ce mai mari, astfel încât sistemul să fie mai curat şi legea să fie respectată”, a declarat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Tánczos Barna. 

Citește și: Industria băuturilor se plânge că planurile Comisiei Europene afectează reciclarea sticlelor de plastic

Ministerul precizează că peste 7.500 de mc material lemnos a fost confiscat fizic şi peste 20.400 mc material lemnos a fost confiscat valoric. În cazul cantităţii de lemn confiscate valoric în primul trimestru din acest an, aceasta este de aproape 8 ori mai mare faţă de cantitatea confiscată valoric în perioada ianuarie-martie 2021. 

În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, numărul lor se ridică la 1.962, cu peste 20% la sută mai mult faţă de cele înregistrate anul trecut. Cele mai multe infracţiuni, aproape 1.900, au fost constatate pentru tăiere fără drept de arbori.   

Ministerul precizează că valoarea prejudiciului din tăieri, fără drept, de arbori este de 9.931.173 lei, mai mică decât anul trecut, când aceasta a fost de 10.365.291 lei.

Sursa foto: PxHere