Solutii

Ministerul Mediului a publicat licitația pentru extinderea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului

3
min
18/12/2020

Operatorii economici interesați sunt așteptați să depună oferte în SEAP până pe data de 18.01.2021.

Ministerul Mediului a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul privind procedura de atribuire a contractului „Furnizare echipamente suplimentare de monitorizare a calității aerului necesare în vederea creșterii gradului de măsurare și de informare a publicului în timp real privind calitatea aerului înconjurător”.

Prin această achiziție, Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) va fi suplimentată după cumurmează:

  • 30 de analizoare pentru monitorizarea automată a particulelor în suspensie, fracțiile PM10 și PM 2,5, pentru aglomerarea urbană București–Ilfov;
  • 50 de senzori de monitorizare a calității aerului pentru aglomerarea urbană București-Ilfov;
  • 4 autolaboratoare echipate cu aparatura necesară monitorizării calității aerului pentru aglomerările urbane București, Iași, Brașov, Bacău.

Totodată, prin acest contract se va finanța dezvoltarea unei aplicații pentru mobil, care are ca scop o mai bună informare a publicului cu privire la măsurătorile de calitate a aerului în timp real. Valoarea totală a achiziției este de peste 11,7 milioane de lei, iar bugetul este asigurat din Fondul pentru Mediu.

Prin aplicația pentru mobil, care va fi dezvoltată cu această ocazie, ei (n.r. cetățenii) vor afla mult mai multe informații, într-un timp mai scurt, despre aerul pe care îl respiră”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet.

Operatorii economici interesați suntașteptați să depună oferte în conformitate cu prevederile documentației deatribuire. Data limită de depunere a ofertelor este 18.01.2021, ora 15.00.

Cea mai mare parte din investiția în monitorizarea calității aerului va fi făcută în București. Capitala are deja un verdict al Curții Europene de Justiție pentru depășirile la concentrațiile de PM 10, dar și o procedură de infringement pentru depășirile concentrațiilor la NO2. Astfel, am decis ca numărul punctelor de măsurare a poluării din aerul Capitalei să crească de la 8, câte sunt în prezent, la 85. Această extindere va cuprinde și o rețea de 50 de senzori, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor devenind prima autoritate de Mediu din Europa care va deține o astfel de rețea”, a mai spus Mircea Fechet.

Ministerul Mediului a mai transmis că la începutul anului următor vor fi adăugate încă trei noi stații de monitorizare a calității aerului în Chiajna, Bragadiru și în Sectorul 1.

În scurt timp vor fi amplasate noi panouri de informare în timp real a populației, la Crângași și la Unirii, iar la Bucur Obor a fost deja instalat un panou. Toate datele pe care aceste analizoare de ultimă generație le pun la dispoziția cetățenilor sunt publicate pe panourile informative și pe site-ul www.calitateaer.ro, care este portalul oficial al RNMCA și care furnizează în timp real Comisiei Europene informații legate de calitatea aerului, „fiind de altfel, și singurul care respectă atât cerințele CE în ceea ce privește domeniile de concentrații pentru indicii de calitate a aerului, precum  și codurile de culoare”, a precizat Ministerul.

Foto: Buletin de București