Solutii

Microbi originari din Antarctica, care se hrănesc cu motorină, ar putea contribui la combaterea poluării cu plastic

6
min
9/5/2022

Aceşti mici microbi consumă deşeurile de combustibili fosili, creând astfel un sistem natural de curăţare a poluării.

Oamenii de ştiinţă dintr-o echipă argentiniană folosesc microorganisme originare din Antarctica pentru a combate poluarea provocată de combustibilii fosili şi, potenţial, de materialele plastice în întinderile imaculate ale "continentului alb", informează Reuters.

Aceşti mici microbi consumă deşeurile de combustibili fosili, creând astfel un sistem natural de curăţare a poluării provocate de motorina folosită ca sursă de electricitate şi de căldură în bazele de cercetări ştiinţifice din Antarctica. Acest continent este protejat prin Protocolul de la Madrid din 1961, care stipulează că Antarctica trebuie să fie păstrată într-o stare imaculată.

Studiul despre felul în care microbii ar putea să elimine deşeurile din plastic are aplicaţii potenţiale într-o gamă amplă de chestiuni de mediu.

"Cercetarea noastră foloseşte potenţialul unor microorganisme native - bacterii şi fungi care trăiesc în solul din Antarctica, chiar şi atunci când acesta este contaminat - şi le face pe aceste microorganisme să consume hidrocarburi", a declarat biochimistul Lucas Ruberto.

Citește și: Comisia Europeană cere României penalități de peste 33.000 €/zi pentru că nu a închis gropile ilegale de gunoi

"Ceea ce pentru noi reprezintă un agent de contaminare, pentru ele poate fi o sursă de hrană", a adăugat cercetătorul sud-american.

Lucas Ruberto şi alţi cercetători au vizitat în decembrie Carlina, una dintre cele şase baze permanente argentiniene din Antarctica, trecând printr-o perioadă de carantină pentru a nu răspândi maladia COVID-19 pe "continentul alb", unde au existat totuşi câteva focare izolate.

Cercetătorii argentinieni au realizat câteva sarcini de remediere biologică, vizând curăţarea solului contaminat cu motorină, prin folosirea unor microorganisme şi plante indigene, un proces care ar putea fi utilizat în vara australă pentru a elimina 60%-80% din totalul agenţilor de contaminare.

Citește și: ANALIZA KEYSFIN Cifra de afaceri a firmelor de reciclare din România ar putea ajunge la 13 miliarde de lei

Oamenii de ştiinţă argentinieni au început să studieze felul în care microbii ar putea contribui la eliminarea deşeurilor din plastic şi din alte regiuni. Atât combustibilii, cât şi materialele plastice sunt de fapt polimeri, molecule formate din catene lungi alcătuite în principal din carbon şi hidrogen, scrie Agerpres.

Ei colectează mostre de plastic din apele Antarcticii şi le studiază pentru a vedea dacă microorganismele selectate se hrănesc cu particulele de plastic sau pur şi simplu le folosesc ca pe un fel de "plute" pe care se înmulţesc. 

"Dacă vom observa că ele degradează într-adevăr plasticul, următorul pas va fi să înţelegem cum fac acest lucru, pentru ca pe termen lung să găsim o soluţie pentru a crea un proces biotehnologic care să permită degradarea polimerilor la temperaturi scăzute", a explicat Nathalie Bernard, biochimistă specializată în degradarea materialelor plastice şi participantă la acest studiu.

Sursa foto: Flickr