Solutii

Mamutul petrolier Chevron investește în culturile de soia

2
min
2/5/2022

Grupul petrolier american Chevron intenţionează să investească 600 milioane de dolari în două facilităţi de procesare pentru soia deţinute de traderul american de produse agricole Bunge.

Potrivit unui memorandum de înţelegere convenit de cele două companii, investiţia Chevron va crea un joint venture deţinut în proporţii egale de cele două companii. Graţie investiţiei sale, Chevron va avea drept de preemţiune la uleiul din soia procesat de Bunge, relatează Digi 24.

Scopul este asigurarea de materie primă necesară combustibililor regenerabili, anunță agenția Reuters, preluată de Agerpres.

În ultima vreme companiile americane care se ocupă cu rafinarea de petrol şi-au majorat producţia de carburanţi regenerabili, ca urmare a stimulentelor financiare acordate de autorităţile federale şi centrale, iar în prezent se grăbesc să îşi asigure un acces garantat la uleiuri vegetale, grăsimi animale şi uleiul de gătit folosit, care, potrivit unor firme, sunt deja greu de găsit.

Companiile de rafinare au în vedere parteneriate cu producătorii de produse agricole pentru a-şi asigura şi procesa uleiuri vegetale astfel încât să poată produce carburanţi verzi precum motorină regenerabilă. În plus, marile companii petroliere vor să utilizeze şi actualele lor rafinării în ideea de a evita unele modernizări costisitoare.

Spre deosebire de alţi combustibili verzi, cum este biodieselul, motorina regenerabilă poate fi utilizată în motoarele automobilelor fără a fi amestecată cu dieselul produs din ţiţei brut, ceea ce înseamnă că este o opţiune mai puţin poluantă.