Life Style

Let’s Do It, Romania! continuă lupta pentru o țară mai curată

4
min
12/10/2020

Asociația își propune să continue misiunea pentru o țară mai curată chiar și în context de pandemie de coronavirus, la 10 ani de la prima acțiune.

Deși locuitorii României s-au obișnuit ca o dată pe an să participe la Ziua de Curățenie Națională, iar 2020 ar fi marcat 10 ani de la prima acțiune, echipa Let’s Do It, Romania! a decis să nu mai organizeze evenimentul din motive de responsabilitate și siguranță a voluntarilor, a unei griji sporite față de sănătatea individuală în contextul pandemiei COVID-19. Asociația îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze deșeurile pe care le întâlnesc în natură în aplicația TrashOut. Echipa Let’s Do It, Romania! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește zonele respective. ”Trăim vremuri atipice în care siguranța și sănătatea sunt pe primul loc, iar empatia și solidaritatea ar trebui să fie cuvinte de ordine în societatea anului 2020 în vremuri de pandemie. Chiar și în acest context fragil în care ne simțim vulnerabili, grija față de natură ar trebui să rămână o preocupare constantă a fiecăruia dintre noi. Și prin gesturi simple și cu o aplicație, ne putem aduce contribuția la o țară mai curată. Și pentru că suntem optimiști, vă dăm întâlnire la Ziua de Curățenie Națională în mai 2021”, a spus Anamaria Hâncu, co-fondator Let’s Do It, Romania!.

În cele 4 luni de la lansare, platforma 4B a înregistrat 5000 de utilizatori noi în aplicația TrashOut, au fost recrutați și implicați 53 de voluntari activi care să păstreze legătura cu autoritățile care au contribuit la trimiterea a 1322 de sesizări către autorități. Au fost colectate 2216 tone de deșeuri abandonate în natură și igienizate 140 de zone cu deșeuri, iar numărul total de cartări ale zonelor cu deșeuri în aplicația TrashOut a ajuns la 2232.

Cu ocazia a 10 ani de la începuturile Let’s Do It, Romania! a fost lansată cartea Let’s Do It, Romania!– cum am reușit să mobilizăm 1.8 milioane de oameni să curețe România, publicată la editura Curtea Veche Publishing și spune povestea celor 10 ani de evoluție a celei mai mari mișcări sociale din România. De asemenea, explică într-un mod onest și plin de curaj cum au reușit o mână de voluntari să convingă peste 200.000 de români să iasă la prima Zi de Curățenie Națională desfășurată pe 25 septembrie 2010, dar și cum a evoluat organizația nou înființată spre 1.900.000 de voluntari mobilizați în 7 acțiuni naționale, ultima dintre ele fiind organizată pe 21 septembrie 2019, alături de alte 150 de țări de pe Glob. La nivel internațional, anul trecut, peste 18.7 milioane de voluntari din 180 de țări au luat parte la cea mai mare mișcare civică de curățare a deșeurilor organizată vreodată – World Cleanup Day. 

Facts:

  • Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
  • În fiecare an, 4,8-12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri și zone de coastă. Asta înseamnă 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume. Dacă tot acest plastic ar fi pus în camioane, linia formată din acestea ar înconjura planeta de 24 de ori (Jemma Jambeck, Universitatea Georgia, 2015)
  • Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
  • Mai mult de 3,5 miliarde de oameni nu au acces la cel mai elementar sistem de gestiune a deșeurilor (ISWA, Globalization and Waste Management, 2012)
  • Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date Eurostat
  • România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului
  • Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018).

“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.900.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională și peste 50.000 de elevi și părinți în proiecte de educație ecologică.