Ordonanța nr. 1/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje a fost adoptată de Guvern si publicată în Monitorul Oficial luni, intrând in vigoare joi 19 august. Are loc astfel transpunerea în legislația românească a Directivei (UE) 2018/852.
Printre modificări, actul normativ stabilește că Ministerul Mediului va putea cere Comisiei Europene prorogarea cu până la cinci ani a termenelor pentru îndeplinirea obiectivelor minime de reciclare pe tip de material prevăzute în anexa nr. 5 de la lege, pentru hârtie, plastic, metal, sticlă, aluminiu, lemn.
Totodată, ordonanța înlocuiește anexa 4 din Legea 249/2015 , privind cantitățile de deșeuri de ambalaje generate în România și valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie în România sau în terțe țări și cu cantitățile trimise în state membre ale UE sau exportate în afara UE. Astfel, anexa va prezenta datele care urmează să fie incluse în baza de date privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, și anume cantitățile de ambalaje primare, secundare și terțiare, cantitățile reutilizate pe teritoriul naționale, cele eliminate la noi și cele reciclate sau valorificate pe teritoriul României.
