Stiri

Investiții de 11 miliarde de euro anunțate de OMV Petrom până în anul 2030

3
min
2/5/2022

Investițiile vor fi direcționate către capacități de producție fotovoltaice și exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

În strategia sa pe următorii zece ani, compania românească (cu capital majoritar austriac) anticipează o balansare a vânzărilor către gaze și energie, în detrimentul produselor petroliere, chiar dacă arată că, în următorul deceniu, cererea României pentru carburanți va crește, pe fondul unui nivel de trai mai bun și al creșterii economice. Astfel, consumul de motorină al României ar urma să crească cu +20% până în 2030 și să scadă abrupt, cu -30% în următorul deceniu. Potrivit Petrom, cererea de benzină ar urma să crească cu numai +10% și să scadă apoi până în 2040 cu -15%. În același timp, ponderea carburanților bio în consumul total va ajunge la 15% până în 2030 și la aproape un sfert până în 2040, ne informează Biziday.

OMV Petrom anticipează o creștere a consumului României de gaze naturale cu +20% până în 2030, urmată de o scădere cu -10%, între 2030 și 2040, chiar dacă consumul de energie electrică va crește constant cu +10% la fiecare zece ani. Pe acest fond, compania își propune să investească în sisteme fotovoltaice care, alături de centrala electrică pe gaze de la Brazi (0,8 GW, 10% din consumul intern, în prezent), să dubleze în următorii ani producția de energie electrică. Dacă și-ar atinge ținta de producție pe fotovoltaice, Petrom ar deveni astfel, în următorul deceniu, unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România.

OMV Petrom și-a asumat ca până în 2030 să diminueze cu 30% volumul emisiilor rezultate din toate activitățile, pentru ca până în 2050 să atingă emisii nete zero. OMV Petrom anticipează că, până la finalul acestui deceniu, 70% din ponderea producției sale de hidrocarburi va fi constituită de gazul natural, prin începerea exploatării din perimetrul Neptun Deep, în care este parteneră cu Romgaz.