Stiri

Încercare de sabotaj rusesc asupra parcurilor eoliene olandeze din Marea Nordului, au reclamat Țările de Jos

3
min
20/2/2023

Intenția a fost de a perturba aprovizionarea energetică în Marea Nordului.

O navă rusă a încercat să cartografieze parcurile eoliene olandeze din Marea Nordului, cu scopul de a "perturba" infrastructura energetică a Ţărilor de Jos, a declarat luni şeful serviciilor de informaţii militare olandeze.

Intenția a fost de a perturba aprovizionarea energetică în Marea Nordului

Nava a intrat în apele teritoriale olandeze "în ultimele luni", înainte de a fi detectată şi "escortată de paza de coastă şi de marina olandeze", a anunţat Jan Swillens (foto), şeful acestor servicii (MIVD), pentru jurnalişti.

"În ultimele luni am văzut că actori ruşi încearcă să înţeleagă cum este organizată aprovizionarea energetică în Marea Nordului, cu intenţia de a o perturba", a adăugat Swillens.

"Tentativa nu a reuşit", a spus el, fără a oferi mai multe informaţii.

Incidentul nu are nicio legătură cu expulzarea de diplomaţi ruşi şi cu închiderea secţiei comerciale a ambasadei Rusiei la Amsterdam, anunţate sâmbătă de Ţările de Jos, au precizat Swillens şi Erik Akerboom, şeful serviciilor secrete olandeze (OIVD).

Mai poți citi: Reactoarele nucleare sovietice ale Finlandei, modernizate pentru a putea funcționa până în 2050

"Indiferent care va fi deznodământul războiului din Ucraina, Rusia va rămâne probabil o ameninţare pe termen lung pentru Ţările de Jos", au scris într-un raport publicat luni serviciile olandeze de informaţii.

"Ţările de Jos trebuie să ţină cont de faptul că războiul din Ucraina şi consecinţele sale vor dura probabil mult timp", a precizat Swillens. "Rezultatul acestui război va determina securitatea noastră şi prosperitatea noastră viitoare", a subliniat el.

"Dacă Occidentul nu menţine unitatea împotriva Rusiei, Moscova va conchide probabil că agresiunea este benefică", a mai spus Swillens.


foto: Facebook/43 Gemechaniseerde Brigade