Stiri

În amonte de Lacul Morii din Capitală, din cauza dejecţiilor deversate, râul Dâmboviţa a devenit pe unele porţiuni albicios

5
min
28/9/2022

În aceeaşi zonă, tot pe râul Dâmboviţa, culoarea apei nu mai este albicioasă, ci maronie.

În dreptul localităţii Chiajna (Ilfov), la o aruncătură de băţ de Lacul Morii din Bucureşti, luciul râului Dâmboviţa a căpătat în ultimele zile o culoare albicioasă, iar mirosul a devenit insuportabil. Vorbim despre un loc de promenadă care este vizitat zilnic de mii persoane care ies din case pentru a face mişcare sau pentru a lua o gură de aer curat, scrie G4Media. 

În aceeaşi zonă, tot pe râul Dâmboviţa, culoarea apei nu mai este albicioasă, ci maronie. Aici, ascunsă în stuf, poate fi văzută o ţeavă care are un diametru de aproximativ un metru prin intermediul căreia este deversată apă murdară direct în râu.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că nu aveau semnalată această situaţie, dar că vor lua măsuri după ce angajaţii Administraţiei Naţionale Apele Române vor preleva probe.

„Cu privire la acest subiect, pot să vă spun faptul că, competeneţa aparţine Apelor Române. Ei trebuie să preleveze probe din acea zonă, le analizează şi în funcţie de rezultate o să anunţe Garda de Mediu să identificăm eventuala sursă de poluare, dacă într-adevăr vorbim de poluare pe un curs de apă.”, a declarat pentru TVR, Aurelian Păduraru, Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

Cazul nu este singular. Şi pe lacurile din Capitală pot fi văzute tot felul de instalaţii prin intermediul cărora sunt deversate dejecţii direct în apă. Pe lacurile Tei sau Fundeni, Primăria Sectorului 2 a identificat mai mulţi proprietari care au recurs la astfel de practici şi le-a cerut să le demonteze.

Sursa foto: Wikimedia Commons/ CristianChirita