Stiri

Harghita și Galați în topul județelor cu aerul cel mai puțin poluat

1
min
20/8/2021

Airly a realizat un studiu privind calitatea aerului în județele din România, care arată că București, alături de județele Covasna, Ilfov şi Iaşi sunt printre cele mai poluate zone din țară.

Raportul publicat de compania Airly acoperă perioada noiembrie 2020 - februarie 2021 și prezintă o creştere semnificativă a poluării atmosferice pentru capitală, dar și alte zone precum județele Dolj și Iași, măsurătorile fiind făcute cu ajutorul senzorilor Airly. Covasna, Ilfov şi Iaşi sunt printre cele mai poluate judeţe din România, în timp ce Harghita şi Galaţi înregistrează cea mai mică concentraţie anuală de particule PM10 din ţară.

În urma analizei, s-a observat că nivelul cel mai ridicat de poluare cu particule în suspensie se înregistrează în lunile reci, proces care se află în strânsă legătură cu combustia şi condiţiile atmosferice favorabile poluării în timpul iernii. Astfel, raportul a urmărit nivelurile de poluare din perioada noiembrie 2020 - februarie 2021.

Pentru a crea o hartă a celor mai poluate judeţe din România, au fost luate în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calităţii aerului Airly amplasaţi în toată ţara, cât şi staţiile naţionale de referinţă existente acolo.

Astfel, în top 5 judeţe cu cea mai proastă calitate a aerului din România este format din: Covasna, Ilfov, Iaşi, Dolj şi capitala Bucureşti.

În acelaşi timp, judeţele cu cea mai bună calitate a aerului sunt: Harghita, Galaţi, Vâlcea, Brăila şi Satu Mare.
Conform sursei citată, așa cum arată studiul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură - "mai mult, aceasta este schimbabilă şi se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice şi de emisiile vehiculelor", măsurătorile oficiale din zonele clasate fiindde fapt subestimate, în primul rând datorită parametrilor de localizare a staţiilor de monitorizare.
Raportul "Calitatea aerului în Balcani şi România" 2020 publicat de Airly include alte surse importante de poluare a aerului cauzate de industria minieră, generarea de energie electrică şi prelucrarea alimentelor.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fondată în 2016, Airly este un start-up în domeniul tehnologiei curate, care oferă date ultra-locale, exacte şi predictive privind calitatea aerului, pentru a ajuta la combaterea poluării aerului la nivel global. Airly permite guvernelor, companiilor şi persoanelor fizice să reducă poluarea aerului la nivel global.