Sute de kilograme de anvelope, mase plastice şi alte deşeuri menajere au fost distruse, miercuri seara, în localitatea Mihăileşti din judeţul Giurgiu, după ce vegetaţia uscată de pe un teren în suprafaţă de aproximativ un hectar a ars de la un foc lăsat nesupravegheat, incendiul manifestându-se cu degajări mari de fum.
Degajări mari de fum
"Vegetaţie uscată, anvelope, mase plastice şi alte deşeuri menajere au ars, ieri seară, pe un teren din localitatea Mihăileşti. Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit timp de patru ore pentru stingerea incendiului, arderea fiind întreţinută de cantitatea mare de materiale combustibile ce erau aruncate pe o suprafaţă de aproximativ un hectar", potrivit unui comunicat de presă al ISU Giurgiu.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti şi ai Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autofreză.
Pentru că au fost înregistrate degajări mari de fum, în sprijin au venit şi pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate, care au ajutat la degajarea locului cu un buldoexcavator.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
Sursa foto: Flickr