Stiri

Granturi europene, disponibile pentru proiecte de creştere a performanţei energetice a clădirilor

9
min
30/9/2022

Prin noua Ordonanţă, clienţii vor putea beneficia de instalare de sisteme de monitorizare şi contor inteligent la cerere, în condiţii echitabile şi rezonabile.

Investiţiile în proiectele de creştere a performanţei energetice a clădirilor pot fi realizate prin folosirea granturilor europene ca şi garanţie financiară, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan. 

„Finanţare inteligentă pentru case inteligente”

"O Ordonanţă care a fost adoptată, astăzi, este o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completare a Legii numărul 121 pe 2014 privitoare la eficienţa energetică. Este o Ordonanţă prin care efectiv am implementat Directiva europeană 2002/2018 privind eficienţa energetică.

Prin această Ordonanţă am transpus directiva pe care am menţionat-o mai devreme şi dintre punctele principale importante care au fost introduse aş face referire la un nou alineat pentru a prelua prevederile nou introduse referitoare la iniţiativa <Finanţare inteligentă pentru case inteligente>, prin care se doreşte facilitarea investiţiilor în proiectele de creştere a performanţei energetice a clădirilor prin folosirea granturilor europene ca şi garanţie financiară", a spus Drăgan.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Potrivit oficialului, prin noua Ordonanţă, clienţii vor putea beneficia de instalare de sisteme de monitorizare şi contor inteligent la cerere, în condiţii echitabile şi rezonabile.

Beneficii pentru mediu

"(...) introduce obligativitatea montării contoarelor individuale pentru măsurarea consumului de încălzire, răcire sau apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirilor, în cazul imobilelor de tip condominiu sau pentru cele care sunt în sistemul centralizat de încălzire. Un sistem care deja este aplicat în România şi pe care prin această Directivă dorim să îl extindem la cât mai multe unităţi locative.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc 

Ordonanţa de Urgenţă va conduce, implicit, la îmbunătăţirea securităţii energetice prin reducerea dependenţei faţă de importurile de energie din afara Uniunii Europene, la scăderea costurilor cu energia a gospodăriilor şi a întreprinderilor, precum şi la creşterea competivităţii şi creşterea activităţii economice în toate sectoarele economice.

Sunt convins că va avea un impact pozitiv asupra mediului, întrucât îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ valoric, de la producţie, transport, distribuţie şi consum va genera beneficii pentru mediu şi va îmbunătăţi efectiv calitatea aerului şi sănătatea publică prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", a menţionat secretarul de stat.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Energiei, Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea 121/2014 va conduce la îmbunătăţirea securităţii energetice prin reducerea dependenţei de importurile de energie din afara Uniunii Europene, la scăderea costurilor cu energia ale gospodăriilor şi ale societăţilor, la atenuarea sărăciei energetice şi la creşterea competitivităţii, a locurilor de muncă şi a activităţii economice la nivelul tuturor sectoarelor economiei, îmbunătăţind astfel calitatea vieţii cetăţenilor. 

Sursa foto: Facebook/ Primăria Sector 1