Activişti pentru climă ai grupării "Last Generation" (Ultima generaţie) s-au lipit de pupitrul dirijorului înaintea unui concert de muzică clasică organizat miercuri seara la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, relatează dpa.
Într-o înregistrare video postată de grup pe Twitter, o femeie şi un bărbat purtând veste reflectorizante pot fi văzuţi urcând pe scena sălii de concerte din oraşul din nordul Germaniei.
Ei s-au adresat apoi audienţei cerând acţiuni de rezistenţă împotriva politicilor climatice ale guvernului care, în opinia activiştilor, nu sunt eficiente.
Militanţi ecologişti au întrerupt un concert
"Aşa cum există un singur concert pentru vioară de Beethoven, avem doar această singură planetă ale cărei limite le ignorăm atât de mult încât dezastrele legate de climă devin din ce în ce mai frecvente şi mai mortale", a spus femeia în videoclip.
Ea a subliniat, de asemenea, că Elbphilharmonie, o clădire simbol aflată în zona portului Hamburg, ar fi ameninţată dacă nivelul apei va continua să crească.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat pentru dpa că doi activişti s-au lipit de o bară în Sala Mare de concerte a Elbphilharmonie în jurul orei 20:00 (19:00 GMT).
Ei au fost desprinşi de bara pupitrului dirijorului la scurt timp şi plasaţi în arest.
Sursa foto: Twitter/ Letzte Generation