Un studiu publicat în revista Trends in Ecology & Evolution arată că animalele sociale sunt capabile să urmeze măsuri sanitare stricte pentru a preveni propagarea bolilor în cadrul grupului. Este cazul furnicilor - o specie de avangardă în acest domeniu – care trăiesc în colonii care numără mai multe mii de indivizi, așa cum o fac și cei mai mulți dintre oameni. Primatele, în schimb, chiar dacă sunt mai apropiate ca asemănare de ființele umane, trăiesc în grupuri de numai câteva zeci de indivizi.

Furnicile, a căror existență numără câteva milioane de ani, au o organizare militară și un comportament remarcabil în cazul în care un individ sau mai mulți sunt infectați cu un agent patogen. ,,Furnicile care sunt infectate, de pildă de o ciupercă parazită, au tendința de a se îndepărta de cuib. Ele pur și simplu se pun în izolare. Vor petrece mai mult timp afară și vor evita să intre în interior. Iar cele care nu sunt bolnave au, de asemenea, tendința de a se izola de indivizii bolnavi”, explică Audrey Dussutour, cercetătoare franceză care a studiat comportamentul furnicilor. Furnicile sunt foarte bine organizate, fiecare având locul ei în colonie, iar limitarea interacțiunilor permite diminuarea circulației agentului patogen. Într-o colonie, numai 10 la sută ies din cuib pentru a aduna hrană. Acestea se numesc furnici ,,hrănitoare” și, în realitate, sunt singurele care intră în contact direct cu agenții patogeni, devenind principalii purtători ai bolilor în interiorul cuibului.  Atunci când una dintre ele se îmbolnăvește, aceasta se autoizolează și nu se mai deplasează prin celelalte camere, iar furnicile sănătoase le protejează pe cele tinere și larvele, împingându-le cât mai mult spre interiorul cuibului.

Dacă există pericolul propagării bolii, furnicile se divid în două: cele bolnave se îndepărtează și dacă simt că vor muri, părăsesc colonia, iar cele sănătoase protejează regina și copiii. Practic, furnicile stabilesc o rețea modulară formând grupuri mici în care indivizii rămân conectați între ei, dar sunt mai puțin conectați cu celelate grupuri. Aceasta este o strategie care se bazează pe funcționarea unor ,,caste”,  o rețea bine pusă la punct pentru a evita contactele. Și în strategia epidemiologică a oamenilor există acest sistem, așa-numitul principiu al "cohortelor". "La furnici există diviziunea muncii, sunt grupuri specializate care îndeplinesc diferite sarcini: furnicile care adună hrană, furnicile-doică, furnicile-constructori. Aceste grupuri nu se amestecă unele cu celelalte. Este un model de societate care permite prevenirea propagării unei epidemii în cadrul cuibului”, arată cercetătoarea franceză.

În cazul altor specii precum gorile sau albine, soluția de limitare a răspândirii bolii este radicală: subiectul bolnav este abandonat sau ucis. La maimuțele mandril, detectarea individului bolnav este prin miros. În funcție de nivelul de infectare cu diferiți paraziți, bacterii sau viermi, bolnavii degajă un miros specific prin care este detectat de ceilalți indivizi care își dau seama de pericol și-l evită pe cel infestat. Și în cazul albinelor funcționează semnalele olfactive, doar că acestea preferă să nu-i mai primească pe cei bolnavi, aruncându-i în afara stupului.