Stiri

Doar 20% din deşeurile textile generate în România ajung să fie reciclate. Care sunt soluţiile

9
min
25/1/2023

O proporţie uriaşă este incinerată: 60%.

Materialele textile ajung la groapa de gunoi în loc să fie reciclate, de cele mai multe ori, potrivit unei analize ZF.

O parte din vina impactului lor negativ asupra mediului îi revine legislaţiei naţionale, care nu prevede cerinţe specifice pentru textile când vine vorba de reciclarea deşeurilor.

„Unităţile sau fabricile care pot valorifica deşeurile textile sunt mult prea puţine“, a spus Daniela Tudor, responsabil social la Asociaţia Naţională a Industriei Textilelor din România, potrivit ziarului citat.

Tudor a adăugat că textilele „nu sunt introduse în procesul de colectare selectivă, aşa cum se întâmplă, de pildă, cu plasticul, hârtia sau sticla”. Şi asta, în ciuda faptului că „toţi deţinem acasă îmbrăcăminte pe care, la un moment dat, nu o s-o mai purtăm” şi care nu va mai fi într-o condiţie suficient de bună încât să fie oferită altcuiva sau magazinelor second-hand, în loc să ajungă deşeu.

În prezent, majoritatea deşeurilor textile generate de operatorii economici de profil este transformată în energie.

Mai poţi citi: Factorii care pun în pericol accesul la mâncare în Europa, dezvăluiţi într-un raport al Comisiei Europene

Dar doar 20% din deşeurile textile generate în România ajung să fie reciclate, a spus Cristian Niculae, director comercial la Minet, cel mai mare producător de textile neţesute din România. O proporţie uriaşă este incinerată: 60%.

Datele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului sunt şi mai sumbre: din peste 30.000 de tone de deşeuri textile, doar 3% au ajuns la reciclare.

Însă, la începutul acestui an, a apăruit o modificare la nivel legislativ: potrivit Legii 17/2023, autorităţile trebuie să asigure colectarea separate a textilelor începând cu ianuarie 2025.

Mai poţi citi: EXCLUSIV De ce e bine să cumpărăm produse ecologice şi cum evităm capcana „greenwashing-ului”

Deşeurile textile reprezintă peste 35% din deşeurile de la groapa de gunoi, conform unor date Minet din 2021, iar fibrele sintetice au acelaşi impact major precum plasticul.

Tudor a declarat pentru ZF că autorităţile locale ar trebui să plaseze containere pentru colectarea selectivă a textilor pe străzi.

Însă Garda de Mediu a avertizat că problema deşeurilor textile este mult mai adâncă şi merge dincolo de consumatorii români.

„Cele mai multe deşeuri textile provin din afara României, iar din lipsa unor facilităţi tehnice şi tehnologice necesare pentru întreaga cantitate introdusă în ţară, ele ajung pe filierele de produse second-hand, o parte vândute către populaţie, altă parte direct în gropi de gunoi sau la marginea localităţilor“, a spus comisarul general al Gărzii de Mediu, Aurelian Păduraru.

La nivel european, fiecare locuitor al continentului cauzează peste 15 kilograme de deşeuri textile în fiecare an, conform unui studiu al firmei de consultanţă McKinsey – iar soluţiile pentru această problemă includ reducerea producţiei şi diminuarea supraconsumului.

Sursa foto: Flickr/ MPCA Photos / CC BY-NC 2.0