Stiri

Deșeuri din Statele Unite, blocate în Portul Constanța

3
min
17/5/2022

Autoritățile românești au luat decizia de a returna aceste deșeuri în țara de proveniență.

Un container cu peste 14 tone de deșeuri, provenit din Statele Unite, a fost descoperit în Portul Constanța. În actele prezentate de importator, încărcătura figura ca fiind marfă second-hand ce urma să fie pusă în vânzare pe piața românească. În realitate, containerul conținea resturi textile, echipamente electronice distruse, mobilier uzat etc.

După stabilirea situației de fapt, autoritățile românești au luat decizia de a returna aceste deșeuri în țara de proveniență.

Citește și: Schimbările climatice văzute de micii fermieri din România - de la percepție, la strategii de adaptare

Garda de Mediu Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, informații despre descoperirea pe care a făcut-o în containerul din port. Verificările au vizat un import de mărfuri second-hand dintr-un container sosit din Statele Unite în Portul Constanta.

Conform sursei citate, în container se aflau 14.592 de kilograme de articole textile uzate (îmbrăcăminte şi încălţăminte), mobilier uzat, mâncare procesată şi echipamente electrice şi electronice uzate (computere şi proiectoare).

Citește și: Bugetul Rabla Plus pentru persoane juridice s-a epuizat aproape imediat după pornirea programului

În urma controlului, reprezentaţii Biroului Vamal, ANPC, Garda de Coastă şi Gărzii de Mediu au constatat neconcordanţe între starea mărfurilor şi documentele care au fost prezentate de importator.

Sursa foto: Wikimedia Commons