Stiri

Defrişările în pădurea amazoniană de pe teritoriul Braziliei au crescut cu peste 80% în august, comparativ cu anul trecut

5
min
24/10/2022

Doar în august, defrişările au totalizat 1.661 de kilometri pătraţi, o creştere cu 81% faţă de aceeaşi lună în 2021.

Defrişările în pădurea amazoniană de pe teritoriul Braziliei au sporit cu peste 80% în luna august în comparaţie cu anul trecut, potrivit unor date guvernamentale preliminare publicate vineri, iar incendiile s-au dezlănţuit într-un ritm record, informează Reuters.

Potrivit unor date guvernamentale satelitare, o suprafaţă de 7.135 de kilometri pătraţi a fost despădurită în Amazon în perioada ianuarie-august, cu 19% mai mult decât în aceeaşi perioadă anul trecut, potrivit agenţiei naţionale de cercetare spaţială Inpe, cea care a colectat datele.

Doar în august, defrişările au totalizat 1.661 de kilometri pătraţi, o creştere cu 81% faţă de aceeaşi lună în 2021.

Odată cu începerea sezonului incendierilor luna aceasta, Inpe a înregistrat 33.116 de alerte de incendiu, al doilea cel mai grav bilanţ din ultimul deceniu. În Brazilia, fermierii defrişează şi dau foc copacilor pentru a curăţa terenul, iar câteodată aceste incendii scapă de sub control. Militanţii pentru mediu dau vina pe preşedintele de extremă dreaptă Jair Bolsonaro pentru acest declin accelerat.

În timpul mandatului său, Bolsonaro a redus monitorizarea de mediu şi a îndemnat la intensificarea agriculturii comerciale şi a mineritului în regiunea amazoniană argumentând că va reduce astfel sărăcia.

Acţiunile sale au stârnit indignare globală în ceea ce priveşte administrarea unei regiuni cruciale pentru încetinirea încălzirii globale.

„Despădurirea este complet scăpată de sub control în Amazon. Este rezultatul unei politici anti-mediu cu un grad foarte mare de succes care a fost implementată în ultimii aproape patru ani”, a spus Cristiane Mazzetti, reprezentată Greenpeace Brazil, referindu-se la Bolsonaro.

Sursa foto: Flickr/ Ollivier Girard/CIFOR