Stiri

Creştere uluitoare a deşeurilor de plastic din cauza produselor „to go”

2
min
6/7/2023

Deşeurile de plastic generate de cafea, sandwich-uri, iaurturi şi salate „to go” au înregistrat o creştere de 11,9 milioane de tone în 2022, comparativ cu 2020.

Creşterea risipei cauzate de ambalajele produselor „to go” reprezintă cea mai mare contribuţie la volumul anual al deşeurilor de plastic nereciclat, care a crescut cu aproximativ 37 de milioane de tone anul trecut, faţă de 2015.

Cifrele au determinat organizarea unei dezbateri asupra sustenabilităţii ambalajelor. Aceasta va avea loc miercuri, 5 aprilie, în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinţei „Ambalaje 360”, la Marriott Grand Hotel.

„Este un subiect fierbinte atât pentru producătorii de bunuri, cât și pentru retaileri, dar mai ales pentru producătorii și reciclatorii de ambalaje.

Subiectul este unul „fierbinte” pentru producători de bunuri şi retaileri, dar şi pentru producătorii şi reciclatorii de ambalaje. Şi asta pentru că dimensiunile mici ale recipientelor utilizate „fac ca acestea să nu fie incluse în sistemul de colectare reciclare stabilit prin SGR, iar foliile de ambalare pentru diverse produse sfârșesc în cea mai mare parte la gunoiul menajer”, potrivit revistei Piaţa.

Foto: pvproductions/Freepik