Stiri

Contrar discuțiilor din cadrul COP 26 de la Glasgow, în China importurile de cărbune se dublează

2
min
2/5/2022

Cifrele au fost publicate la câteva zile după ce la summitul climatic de la Glasgow s-a decis renunțarea treptată la cărbune pentru producția de energie.

China a continuat să importe cantități mari de cărbune, deși încep să apară semne de ameliorare a crizei energetice. Autoritățile susțin că se tem în continuare de un posibil deficit de cărbune în iarnă. Totuși, nivelul de 27 de milioane de tone a fost mai mic cu 18% decât importurile înregistrate în septembrie (33 de milioane de tone).

De la finalul lui septembrie, autoritățile s-au grăbit să rezolve deficitul de cărbune din țară, după ce multe fabrici au fost forțate să reducă producția. Până la jumătatea lunii octombrie, numărul provinciilor chineze cu probleme privind alimentarea cu energie a scăzut la două, de la 18 la începutul lunii. Duminică, compania de stat chineză State Grid a anunțat că oferta și cererea de energie în zonele sale de operare au revenit la normal, dar a avertizat cu privire la provocările din următoarele luni de iarnă.

Aceste date au fost publicate chiar la trei zile după ce peste 190 de țări și organizații au stabilit la summitul de la Glasgow să renunțe treptat la cărbune, acest combustibil fiind considerat cel mai mare contributor la schimbările climatice care amenință planeta. China nu a participat însă la summit, fiind în același timp cunoscut faptul că țara singură consumă mai mult cărbune decât tot restul țărilor lumii la un loc.

China a luat recent un angajament de a nu mai finanța centralele noi pe cărbune din afara țării, dar nu și de a renunța ea însăși la acest combustibil, care îi asigură în prezent 25% din consum.