Stiri

Cercetătorii au descoperit locul de origine a celei mai periculoase specii de țânțari

3
min
27/8/2020

A apărut cu 7 milioane de ani în urmă pe insulele din Oceanul Indian.

Conform unei analize genetice realizate de cercetătorii de la Yale, publicate zilele acestea în Molecular Ecology, o specie de țânțari considerată ca fiind una dintre cele mai periculoase pentru viețile oamenilor a apărut cu 7 milioane de ani în urmă în zona insulelor Oceanului Indian, unele dintre ele fiind nepopulate de mamifere. Țânțarii, care sunt purtători de boli, ucid anual mai multe persoane decât războaiele, atacurile teroriste și omuciderile. Dintre cele 3500 de specii cunoscute de țânțari, Aedes aegypti este una dintre cele mai mortale, iar aceasta transmite bolile dengue, chikungunya, Zika și febra galbenă, care ucid zeci de milioane de oameni în fiecare an. La început, oamenii de știință au crezut că specia este originară din Africa continentală și s-a răspândit în alte zone ale globului în urmă cu aproximativ 500 de ani prin comerțul cu sclavi și prin colonizarea europeană a Africii. O echipă de la Yale condusă de Jeffrey Powell, profesor de ecologie și biologie evolutivă, a efectuat o analiză genetică a speciilor de țânțari din Africa și sud-vestul Oceanului Indian. Cercetătorii au descoperit că țânțarii similari cu Aedesa egypti au apărut în Madagascar și pe insulele din Oceanul Indian în urmă cu mai bine de 7 milioane de ani.

"Estimăm că aceste specii au ajuns în Africa cu 50 de mii sau 80 de mii de ani în urmă, ceea ce a fost o mare surpriză", a declarat Powell. El a constatat că țânțarul care de obicei depune ouă în bazine de apă acumulate în roci sau copaci, s-a răspândit lent de la est la Africa de Vest, adaptându-se unui climat mai uscat și, în final, învățând să se hrănească cu sângele populațiior umane în creștere din satele africane care colectau și păstrau apa pentru a trece prin perioade de secetă prelungite. În cele din urmă, țânțarul, transportat de comercianții de sclavi, s-a răspândit în zonele tropicale și subtropicale.