Anul acesta va fi chiar mai rău decât în 2018, când condițiile neobișnuit de favorabile din unele părți ale blocului l-au protejat de secetă în alte părți, și cel mai rău din secolul al XVI-lea până acum, avertizează un cercetător care lucrează la datele Comisiei Europene despre secetă, transmite Sky News, citată de Rador.
Seceta care pârjolit o mare parte din Uniunea Europeană va fi cea mai gravă înregistrată din secolul al XVI-lea, a avertizat un cercetător de la serviciul pentru secetă al Comisiei Europene (CE).
Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei
„În acest moment… acest an pare a fi cel mai rău” an din ultimii 500 de ani, deși o analiză completă va trebui realizată retrospectiv, a spus Andrea Toreti, cercetător principal la Centrul Comun de Cercetare al CE, care compilează date pentru Observatorul European al Secetei.
„Nu am analizat pe deplin evenimentul, dar pe baza experienței mele cred că seceta din acest an poate fi chiar mai gravă decât cea din 2018”, a spus el, răspunzând la o întrebare a Sky News, în timpul unui briefing.
„Anul 2018 a fost atât de extrem încât, privind înapoi la o listă a ultimilor 500 de ani, nu au existat alte evenimente similare”, din cauza suprapunerii de vreme caldă și uscată, a explicat Toreti, care a publicat un studiu despre istoria secetelor, la un an după eveniment, acum patru ani.
Sursa foto: Pixabay