Stiri

Cel mai mare lac din lume format într-un crater a devenit roz

3
min
15/6/2020

Lac vechi de 56.000 de ani și aflat la 500 de km distanță de Mumbai, India, a devenit roz într-un mod misterios

Cel mai mare lac din lume format într-un crater provenit de la căderea unui meteorit și-a schimbat culoarea. Lonar Crater Sanctuary Lake, vechi de 56.000 de ani și aflat la 500 de km distanță de Mumbai, India, a devenit roz într-un mod misterios. Cercetătorii nu au reușit să ajungă încă la o concluzie cu privire la această modificare. Lacul, un loc cunoscut și des vizitat de către turiști, are proprietăți unice alcaline și saline acesta fiind unul dintre factorii posibilei schimbări de culoare. Proprietățile deosebite ale apei lacului favorizează dezvoltarea unei bacterii, Halobacteriaceae, ce produce un pigment roșu care convertește lumina soarelui în energie. Din cauza transformărilor climatice, anul acesta, lacul apierdut din cantitate, iar salinitatea a scăzut provocând modificări interne. În plus, încălzirea apei a dus la creșterea mare a algelor care devin roșii - la temperaturi ridicate -  și rozalii - în timpul nopții.

O altă explicație a acestui fenomen nemaiîntâlnit poatefi și criza sanitară provocată de COVID 19. Întreruperea activităților industriale și turistice în aceste ultime 3 luni a dus la îmbunătățirea calității aerului și a limpezimii cerului. Lipsa poluării intense din orașele din India a făcut ca cerul să redevină senin și aerul respirabil.

Motivele certe care au produs schimbarea culorii apei din verde în roșu vor fi comunicate după o cercetare științifică amănunțită a mediului și apei.