Stiri

CE analizează Planul de Redresare trimis de Guvernul României și dacă va fi aprobat, primim un avans de 4 miliarde de euro în iunie

2
min
12/4/2021

În prima formă PNRR a fost retrimis de CE înapoi autorităților din România tocmai pentru că nu avea componenta de reformă, digitalizare și tranziție verde.

Europarlamentarul Corina Crețu a afirmat luni că “începe o săptămână vitală pentru România” în contextul în care experții Comisiei Europene vor demara analiza Planului Național de Redresare și Reziliență trimis de Guvernul de la București.

În luna februarie am adoptat, în Parlamentul European, Mecanismul de Redresare și Reziliență – instrument în valoare de 672,5 miliarde EUR. Prin acest instrument, României i-au fost alocate 30,44 miliarde EUR, bani în plus față de granturile nerambursabile prin Cadrul Financiar Multianual al UE (2021-2027). Din fondurile prevăzute prin PNRR, 13,7 miliarde EUR sunt sub formă de împrumuturi, restul de 16,7 miliarde EUR fiind sume nerambursabile”, a declarat Crețu, completând că România poate primi un avans de 13% înainte de luna iunie, reprezentând aproape 4 miliarde de euro, în momentul aprobării PNRR.

Acum România depune proiectul, iar în momentul aprobării acestuia poate primi un avans de 13% – adică cele 4 miliarde EUR. Dacă nu există proiecte mature, de calitate, din păcate acești bani riscă să fie pierduți”, a subliniat aceasta.

Planul Național de Redresare și Reziliență pregătit de România pentru afi negociat cu Comisia Europeană a fost prezentat la 19 martie. Reformele și investițiile sunt grupate pe 30 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai Mecanismului de Redresare și Reziliență așa cum a fost el adoptat de instituțiile europene. Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026. 

Europarlamentarul Corina Crețu a declarat pentru Aleph News:  „Îngrijorarea mea este aceasta: că nu vom avea proiecte. Este o problemă pe care România a avut-o întotdeauna, faptul că nu a avut proiecte mature, în limbajul CE asta înseamnă proiecte majore de peste 50 de milioane de euro. Se pare că sunt șanse mari ca și de această dată România să piardă banii și să nu absoarbă fondurile alocate. „Proiectele trimise nu satisfac exigențele Comisiei Europene din mai multe puncte de vedere, în prima formă ele au fost retrimise de CE înapoi autorităților din România, tocmai pentru că planul nu avea această componentă de reformă, digitalizare și tranziție verde. Sunt sceptică pentru că știu foarte bine că doar pe hârtie am reușit întotdeauna să facem”, a completat Crețu.

Foto: M.Sbicego / Unsplash