Stiri

Capturarea sau uciderea accidentală a speciilor de păsări protejate trebuie declarată la Garda de Mediu

4
min
29/8/2022

Legislația în vigoare prevede în mod clar obligația de a declara autorităților un astfel de eveniment.

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi informează persoanele fizice şi juridice cu privire la obligaţiile ce le revin referitor la exemplarele de păsări sau altei specii strict protejate capturate sau ucise accidental.

Astfel, în conformitate cu H.G. nr. 323/2010 privind stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice:

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru

- Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu (tel.: 0236460098, e-mail: cjgalati@gnm.ro) şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la O.U.G. nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, al cărei model este prevăzut în anexă nr. 2 a H.G. nr.323/2010.

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Ariefrahman