Stiri

Captarea umidităţii din oceane pentru a o transforma în apa potabilă? Cercetătorii susţin că este posibil

6
min
5/1/2023

Tehnică reproduce ciclul natural al apei, singura "diferenţă fiind că putem ghida destinaţia apei evaporate din ocean".

Şi dacă încălzirea oceanelor ar putea ajuta, în mod paradoxal, la rezolvarea problemelor deficitului de apă? Cercetători americani au dezvoltat un sistem care ar putea recupera vaporii de apă din ocean pentru a-i transforma în apă potabilă, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Nature, relatează marţi AFP.

Prin evaporare, apa mării pierde, în mod natural, sarea

Odată cu accentuarea încălzirii globale, „va trebui să găsim o modalitate de a creşte furnizarea de apă dulce deoarece conservarea şi reciclarea apei din surse existente, deşi esenţiale, nu vor fi suficiente pentru a satisface nevoile umane. Credem că metoda pe care tocmai am propus-o poate realiza acest lucru la scară largă", a declarat Praveen Kumar, profesor la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign (UIUC), unul dintre autorii studiului, publicat la 6 decembrie.

Potrivit lui şi colegilor săi, evaporarea oceanică, favorizată de creşterea mercurului, ar putea servi drept rezervor de apă potabilă. În loc să se ridice în atmosferă, aerul saturat cu apă ar fi captat de structuri de extracţie, aflate în larg, înainte de a fi condensat şi apoi transportat prin conducte pentru a fi depozitat înainte de a fi redistribuit.

Avantajul procedeului în comparaţie cu cele ale desalinizării clasice: prin evaporarea şi transformarea în gaz, apa mării pierde aproape toată sarea în mod natural - din acest motiv apa de ploaie nu este sărată.

Tratamentul pentru a face apa potrivită pentru consum va necesita, prin urmare, mult mai puţină energie şi impact asupra mediului decât metodele existente (saramura, ape uzate încărcate cu metale grele). Potrivit oamenilor de ştiinţă, parcurile eoliene offshore şi panourile solare onshore ar putea fi folosite pentru a alimenta întregul sistem.

Această tehnică reproduce ciclul natural al apei, singura "diferenţă este că putem ghida destinaţia apei evaporate din ocean", a subliniat coautoarea studiului, Francina Dominguez, specialist în atmosferă.

Sursa foto: Flickr/ kmanohar