Stiri

Cantități enorme de măști și mănuși de plastic folosite contaminează deșeurile reciclabile

2
min
28/12/2020

O creștere a deșeurilor de plastic de unică folosință este rezultatul inevitabil al pandemiei, dar acest lucru înseamnă și un mare impact ecologic negativ.

Cele mai multe echipamente de unică folosință, cum ar fi măștile și mănușile, pot fi utilizate o singură dată, iar o mare parte dintre ele au ajuns în depozite de deșeuri sau sunt arse. Cercetările sugerează că până în primăvara anului 2021, 20.000 de tone de măști de plastic ar putea fi în depozitele de deșeuri din Marea Britanie. Multe dintre centrele de reciclare din Țara Galilor, spre exemplu, au rămas deschise și, deși au fost nevoite să-și modifice structurile pentru a respecta normele de distanțare socială, au avut o activitate intensă în perioada pandemiei.

Procesul de reciclare este extrem de îngreunat și de faptul că oamenii aruncă măștile și mănușile de unică folosință în coșurile destinate produselor reciclabile, în amestec. Astfel, o importantă cantitate de deșeuri provenite din echipamente de unică folosință ajung chiar să contamineze deșeurile reciclabile, iar acest lucru este extrem de dăunător.

Autoritățile din Regatul Unit fac periodic campanii de informare și avertizează constant populația să respecte regulile de sortare și să arunce produsele sanitare de unică folosință în recipientele special amplasate, dar efectul campaniilor de informare este deocamdată minim.