Stiri

Canotorii români au plantat 1.000 de stejari în Pădurea Snagov, ajutaţi de 40 de copii

9
min
18/11/2022

Elisabeta Lipă s-a declarat mândră de noua acţiune ecologică a sportivilor federaţiei.

Sportivii Federaţiei Române de Canotaj au plantat miercuri, 16 noiembrie, 1.000 de puieţi de stejar, în Pădurea Campionilor, proiect ecologic ce îşi propune să împădurească un teren de trei hectare din Pădurea Snagov.

„Pădurea Campionilor”

A fost a treia acţiune de acest tip din cadrul proiectului „Pădurea Campionilor”, iniţiat anul trecut de Federaţia Română de Canotaj, şi susţinut de Asociaţia Alianţă Pentru Pădure, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Direcţia Silvică Ilfov.

Canotorii au avut alături, de această dată, şi 40 de copii de la şcoala Gimnazială "Constantin Băicoianu" din satul Tâncăbeşti. Împreună au plantat o mie de puieţi de stejar cu scopul de a contribui astfel la reducerea amprentei de carbon şi a poluării din atmosferă, ce afectează sănătatea a milioane de oameni din zona Bucureştiului şi a localităţilor limitrofe.

„Ne dorim să contribuim la construirea unui viitor verde, iar cei mici să crească astfel într-un mediu curat şi sănătos”, a declarat Simona Radiş, multiplă campioană mondială şi olimpică.

La iniţiativa ecologică „Pădurea Campionilor” au participat Elisabeta Lipă, Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, alături de Laurenţiu Ciornei, Preşedintele Asociaţiei Alianţă pentru Pădure, şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Snagov, dar şi campioni precum Simona Radiş, Ancuta Bodnar, Sergiu Bejan, Marius Cozmiuc, Ionela Cozmiuc, Magdalena Rusu, Ciprian Tudosă, Mihăiţă Ţigănescu, Adrian Munteanu.

Cei 40 de copii de la şcoala Gimnazială "Constantin Băicoianu" au primit, cu această ocazie, şi autografe din partea sportivilor, pe revista Născut pentru Sport, pe a cărei copertă apar Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioane olimpice, mondiale şi europene.

Cantonamentul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă s-a declarat mândră de noua acţiune ecologică a sportivilor federaţiei.

„Mă bucur foarte mult că, împreună cu cei care sunt azi campioni ai Federaţiei Române de Canotaj, pot contribui la împădurirea unei suprafeţe de trei hectare din Pădurea Snagov, un loc unde obişnuiam să alerg ca parte a antrenamentelor fizice în timpul perioadelor de cantonament. în această pădure, ca de altfel în toate pădurile, există şi goluri despre care am crezut iniţial că sunt rezultatul defrişărilor.

Am aflat, însă, ulterior că este vorba de o procedură normală de întinerire a pădurii. Pe o astfel de suprafaţă creşte acum Pădurea Campionilor.

La acţiunea de ieri ne-au fost alături de canotori şi de cei 40 de copii, de la şcoala Gimnazială "Constantin Băicoianu" din Tâncăbeşti, şi am plantat împreună o mie de puieţi de stejar.

La aceştia se adaugă şi cei peste 4.000 de copaci plantaţi la acţiunile anterioare. Pădurea Campionilor va creşte frumos în următorii ani!', declară Elisabeta Lipă, Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

„Suntem deosebit de încântaţi de colaborarea frumoasă pe care o avem cu Federaţia Română de Canotaj şi că am derulat o nouă acţiune de împădurire alături de campionii României. Exemplul oferit de toţi cei implicaţi este unul pozitiv şi inspiraţional. Aşa cum am mai spus, cu toţii avem nevoie de pădure, iar pădurea are nevoie de noi!”, declară Laurenţiu Ciornei, Preşedintele Asociaţiei Alianţă Pentru Pădure.

Nu este prima dată când sportivii Federaţiei Române de Canotaj lansează un proiect ecologic. în ultimii ani, canotorii români s-au implicat şi în acţiuni de ecologizare, colectând gunoaiele din pădurea din jurul lacului Snagov.

Pădurea Campionilor este o iniţiativă a Federaţiei Române de Canotaj în colaborare cu Asociaţia Alianţă Pentru Pădure, fondată de Laurenţiu Ciornei cu sprijinul Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi al Direcţiei Silvice Ilfov.